Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sfânta Mahramă a Domnului; +) Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost marcată de apariția Bibliei în limba română, numită “de la București”, în anul 1688. Domnitorul și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania și a înființat o nouă Academie Domnească, transformând școala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănatoare instituțiilor de grad superior. Brâncoveanu l-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul Mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiană și arabă. A ctitorit multe biserici și mănăstiri, între care bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, mănăstirile Hurezi și Brâncoveni, precum și biserica “Sf. Gheorghe Nou” din București, unde odihnesc sfintele sale moaște.

Pentru că a refuzat să se lepede de credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache. Numai în cămăși, istoviți de suferințe, legați în lanțuri și desculți, mărturisitorii au fost aduși în fața sultanului Ahmed. Când sultanul i-a cerut să renunțe la credință, Constantin Brâncoveanu a răspuns: “De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit și în ea vreau să mor!” Iar către fiii săi a rostit: “Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne spălăm păcatele cu sângele nostru!”

În urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap care a căzut a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele principilor Ștefan și Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraților săi, iar copilul s-a îndreptat spre jertfă. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al domnitorului, și apoi domnitorul martir, care și-a făcut o cruce mare și a spus: “Doamne, fie voia Ta!”

Trupurile martirilor Brâncoveni au fost aruncate în Bosfor, fiind scoase de câțiva creștini și îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, lângă Țarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămășitele domnitorului și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.




Categorie articol: 

Comentarii