Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sfânta Mahramă a Domnului; +) Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost marcată de apariţia Bibliei în limba română, numită “de la Bucureşti”, în anul 1688. Domnitorul şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania şi a înfiinţat o nouă  Academie Domnească, transformând şcoala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pământeni şi străini”, cu o programă asemănatoare instituţiilor de grad superior. Brâncoveanu l-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul Mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărţi în limbile română, greacă, slavonă, georgiană şi arabă. A ctitorit multe biserici şi mănăstiri, între care bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni, precum şi biserica “Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti, unde odihnesc sfintele sale moaşte.

Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa creştină, pe 15 august 1714, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache. Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe, legaţi în lanţuri şi desculţi, mărturisitorii au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed. Când sultanul i-a cerut să renunţe la credinţă, Constantin Brâncoveanu a răspuns: “De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit şi în ea vreau să mor!” Iar către fiii săi a rostit: “Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne spălăm păcatele cu sângele nostru!”

În urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap care a căzut a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele principilor Ştefan şi Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraţilor săi, iar copilul s-a îndreptat spre jertfă. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al domnitorului, şi apoi domnitorul martir, care şi-a făcut o cruce mare şi a spus: “Doamne, fie voia Ta!”

Trupurile martirilor Brâncoveni au fost aruncate în Bosfor, fiind scoase de câţiva creştini şi îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, lângă Ţarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămăşitele domnitorului şi le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.




Categorie articol: 

Comentarii