Mergi la conţinutul principal

Sensurile giratorii de 6 miliarde de lei vechi, criticate de PMP

Cele două sensuri giratorii pe care municipalitatea a hotărât recent să le construiască la preţul de aproximativ 6 miliarde de lei vechi au stârnit nemulţumirea liderilor PMP Brăila. Potrivit acestora, atât giratoriul de la intersecţia Calea Galaţi cu B-dul Alexandru I. Cuza, cât şi cel de la Strada Comuna din Paris cu Şoseaua Focşani sunt două investiţii exagerat de scumpe şi nepotrivite în această perioadă. Mai mult decât atât, prim-vicepreşedinte PMP Brăila Viorel Grosu a precizat că a mers personal să verifice intersecţia de la Calea Galaţi cu Bulevardul A.I. Cuza şi a descoperit că suprafaţa pe care CLM a propus-o pentru acest giratoriu este mult prea mare.
"Pentru a mă convinge de realitate am fost şi am măsurat personal suprafaţa. Din ce am citit în proiectul respectiv am văzut că lucrarea în sine va acoperi o suprafaţă de peste 1.200 de metri pătraţi. Am ajuns aproape de cabinetul notarial pe o distanţă de 45 de metri, iar pe cealaltă, dacă reuşeam intram şi în vreo două clădiri în partea stângă sau dreaptă a Bulevardului Cuza. Cum s-o fi calculat acest proiect, suprafaţa pe care urmează să se construiască acest sens giratoriu, nu ştiu! Din punctul nostru de vedere este exagerat şi preţul, şi suprafaţa care a fost introdusă în proiect, dar şi termenul de finalizare. Într-un an de zile, dacă ne punem ambiţia, cred că am putea reconstrui Brăila, măcar parţial. Să faci un sens giratoriu într-un an de zile mi se pare exagerat de mult", a declarat Grosu. Totodată, acesta a mai atras atenţia şi asupra faptului că, deşi scumpe, multe dintre lucrările din oraş sunt făcute de mântuială. "Domnul primar Simionescu îşi doreşte aceste lucrări a fi de bună calitate, cum au fost probabil şi celelalte din oraş. Precum strada Griviţa, precum Esplanada care a intrat din nou în reparaţii fiindcă au început să apară fisuri şi probleme acolo şi nu de acum. S-a schimbat vopseaua, s-au schimbat culorile... Acum schimbăm şi hidroizolaţia de la fântâna arteziană fiindcă lucrurile au fost făcute exact cum şi-a dorit domnul primar - de foarte bună calitate", a mai completat, ironic, sursa citată.

Botea: "Nu cred că în momentul ăsta avem nevoie de astfel de eforturi financiare"

La rândul său, liderul PMP Brăila, Viorel Botea, a dorit să adauge că din punctul său de vedere mult mai bine venită ar fi o semaforizare temporizată. "Sunt multe locuri unde câteva semafoare inteligent amplasate, cu un efort financiar, zic eu, nu atât de exagerat, ar putea rezolva problemele din acele puncte nevralgice, unde într-adevăr s-au întâmplat accidente. Repet, eforturile financiare ni se par deosebit de mari. Nu cred că în momentul ăsta avem nevoie de astfel de eforturi financiare când sunt alte soluţii care zicem noi că ar merge", a afirmat Botea. Cât despre votul dat de majoritatea membrilor CLM Brăila pentru aceste două sensuri giratorii, sursa citată a punctat că decizia este rezultatul unui compromis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro