Mergi la conţinutul principal

Se sfinţeşte biserica din satul Ariciu

La numai o săptămână de la sfinţirea bisericii din satul Gulianca, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va fi prezent din nou în comuna Salcia Tudor. De această dată el va participa la slujba de sfinţire a bisericii din satul Ariciu. Evenimentul este programat pentru duminică, 18 septembrie. "Este o biserică micuţă, nouă, construită doar din resurse proprii, adică fonduri alocate de primărie şi bani strânşi de la săteni. Sperăm ca şi la această sfinţire să ne bucurăm de prezenţa credincioşilor din satele învecinate şi, mai ales, a fiilor satului ", a precizat primarul comunei, Jean Buzatu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro