Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Se așteaptă sentința finală în dosarul «Mită la polițiști». Cauza a ajuns la Curtea de Apel Galați

* în urma apelurilor formulate de inculpații condamnați de Tribunalul Brăila, în luna mai, cauza a fost înregistrată pe rolul instanței superioare * nu toți inculpații au formulat apel în dosar, mai ales că unii dintre ei au fost achitați * mai precis, dintre cei 22 de inculpați din dosarul “Mită la polițiști”, 10 au fost achitați de abuz în serviciu și luare de mită, ceilalți 12 fiind condamnați la închisoare cu suspendare

 

 

Polițiștii condamnați în primă instanță la pedepse cu suspendare, în dosarul “Mită la polițiști”, au declarat apel, iar dosarul a fost înregistrat, luna trecută, la Curtea de Apel Galați. La prima instanță, dintre cei 22 de inculpați din dosar, 10 au fost achitați pentru infracțiunile de abuz în serviciu și luare de mită, ceilalți 12 fiind condamnați la închisoare cu suspendare. Toți cei 12 au contestat sentința dată de Tribunalului Brăila, în luna mai, ei sperând, cel mai probabil, ca la instanța superioară să fie achitați, la fel ca ceilalți colegi. Apelanții din dosar sunt: Pascu Dragoș, Ion Emanuel, Bălan Cristian, Oprescu Florian Valentin, Paraleu Alin Petrișor, Podaru Fănel, Simion Marius, Mei-Roșu Cosmin Valentin, Bunea Valentin Eugen, Farcaș Stănică, Ilie Adrian și Mocanu Adrian Ionuț.

În acest dosar a formulat însă apel și Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați, în data de 6 iulie, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 14 septembrie.

În luna mai, mai mulți polițiști cercetați în acest dosar complex, au răsuflat ușurați după ce Tribunalul Brăila a dispus achitarea. Norocoșii sunt următorii: Marius Bunea (achitat de abuz în serviciu și luare de mită), Aurelian Emanuel Cioroiu (achitat pentru abuz în serviciu, luare de mită și fals intelectual), Ionuț Grigoriu (achitat de complicitate la luarea de mită) și Ionuț Urse, Daniel Meiroșu, Daniel Hagiu, Gheorghe Manea, Dragoș-Constantin Custură, Alexandru Constantin și Viorel Burlacu, toți achitați pentru luare de mită.

Ceilalți 12 polițiști din lista inculpaților au primit însă pedepse cu închisoarea, dar cu suspendare. Această condamnare îi afectează serios în carieră, asta dacă rămâne definitivă, întrucât ei nu vor mai avea voie să își desfășoare activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Cristian Bălan a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată. Marius Simion, Emanuel Ion și Cosmin-Valentin Mei-Roșu au fost achitați de abuz în serviciu, însă au primit câte 2 ani și 8 luni cu suspendare pentru luare de mită. Și Alin-Petrișor Paraleu a fost achitat pentru infracțiunea de abuz în serviciu, însă a primit 2 ani, 10 luni și 20 zile închisoare cu suspendare. Dragoș Pascu și Fănel Podaru au scăpat de acuzația de abuz în serviciu, însă și-au luat câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Florian Valentin Oprescu a scăpat de acuzațiile de abuz în serviciu și fals intelectual, dar a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Valentin Eugen Bunea și Adrian Ilie au fost condamnați la 2 ani, respectiv, 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Tot pe lista condamnaților se află și Stănică Farcaș (2 ani și 8 luni cu suspendare), pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, în timp ce Adrian Ionuț Mocanu a primit 2 ani, 10 luni și 20 zile pentru luare de mită și fals intelectual.

 

Planurile polițiștilor de la Rutier au fost date peste cap de procurorii DGA

 

În dimineața zilei de 11 mai 2015, descinderi în forță au avut loc la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. Au fost efectuate percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza județului Brăila, din care 3 la sediul unor unități de poliție, fiind vizate în total 35 de persoane, din care 26 angajați MAI. Lucrători de la Biroul Rutier și Ordine Publică Brăila au ajuns în atenția Direcției Generale Anticorupție (DGA) după ce ar fi băgat în buzunar diferite sume de bani și au uitat să aplice legea. Forțele de ordine au descins la cele 16 adrese, printre care se număra și sediul Serviciului Poliției Rutiere (SPR) din Brăila. Acolo au sosit, pe rând, mai multe dube ale jandarmeriei și trupelor speciale. În seara de 12 mai 2015, acuzații au fost duși în fața instanței, iar Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a 5 agenți și arestul la domiciliu pentru alți 6 agenți.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casațieși Justiție (ÎCCJ) au dispus apoi trimiterea în judecată a agenților suspectați că au luat mită de la șoferi, pentru a-i ierta, fiind vorba despre 22 de agenți.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat faptul că agenții se obșinuiseră să încaseze bani necuveniți și aveau unele metode, bine puse la punct. Banii erau ascunși de ochii curioșilor. Șoferul dădea mâna cu polițistul și îi mulțumea pentru că l-a iertat, ocazie cu care îi oferea și mita. Faptele nu au putut fi însă ascunse de ofițerii DGA aflați sub acoperire. "În perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, inculpații, agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Rutier și Biroul de ordine publică, au primit bani sau alte foloase necuvenite din partea unor conducători auto care erau depistați în trafic că au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier, în schimbul nesancționării acestora. Sumele de bani primite de către inculpați variau între 100 și 1.500 de lei și erau remise polițișilor, fie în documentul RCA, fie în palmă cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul autoturismului din dotare. Modul de operare precaut și planificat al inculpaților, precum și limbajul codificat utilizat în a pretinde sume de bani, denotă o specializare și o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze identificarea și tragerea la răspundere penală. În vederea efectuării cercetărilor, în cauză s-a dispus autorizarea unor investigatori sub acoperire", au stabilit procurorii care s-au ocupat de caz. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, la Tribunalul Brăila.




Categorie articol: 

Comentarii