Mergi la conţinutul principal

Scandal în pielea goală la Psihiatrie

Internat la Spitalul de Psihiatrie după un scandal făcut acasă, un brăilean de 36 de ani şi-a continuat "spectacolul" şi în unitatea medicală. Pacientul a refuzat să îşi ia medicamentele, s-a dezbrăcat şi a început să urle prin spital. Jandarmii au reuşit să îl liniştească pe bolnav, acesta rămânând internat. 

În ziua de 10 februarie, în jurul orei 07.00, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să aplaneze scandalul produs la Spitalul de Psihiatrie Brăila, chiar de către un pacient. Forţele de ordine l-au găsit gol puşcă pe bărbatul care îşi obligase şi soţia să îi stea alături în spital. "Din relatările făcute de angajaţii unităţii spitaliceşti, bărbatul a fost internat în urmă cu o zi, după un alt scandal produs la domiciliul său din judeţul Brăila. Pe parcursul nopţii, acesta a refuzat administrarea medicamentaţiei prescrise şi a tulburat ordinea şi liniştea în acea instituţie", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila. Pentru a evita degenerarea scandalului provocat de bolnavul care, printre ţipete, făcea referiri la Dumnezeu, acesta a fost imobilizat de către jandarmi. El a acceptat într-un final să îşi pună un halat pe el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro