Mergi la conţinutul principal

"România adoptă standarde de protecţie socială similare celor mai sărace state africane!"

Federaţia Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Brăila - Liga Habitat critică în termeni duri proiectul de act normativ al Guvernului privind ajutoarele la încălzire în acest sezon rece. În opinia reprezentantului asociaţiei, Marian Covache, tendinţa de a focaliza ajutoarele doar pe persoanele care au venituri sub un dolar pe zi este total nesănătoasă întrucât, astfel, România recunoaşte indirect că adoptă standarde de protecţie socială similare celor mai sărace state africane. "Guvernanţii trebuie să ţină cont că, în conformitate cu datele Eurostat, aproape jumătate din populaţia României se află în risc de excluziune sau sărăcie", avertizează sursa citată. În primul rând, Covache susţine că proiectul privind stabilirea ajutoarelor pentru încălzire a fost elaborat şi lansat spre dezbatere publică foarte târziu, având în vedere că măsurile reglementate vor fi aplicate începând cu luna noiembrie. "Pe fondul de raţionalizare a ajutoarelor sociale - de 3 ani plafoanele au rămas la acelaşi nivel iar preţurile au explodat - intenţia de a face economii la buget şi de a elimina subvenţia la energie termică nu poate fi acceptată fără o creştere importantă a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor. Proiectul aduce în plus doar o tranşă între 615 şi 786 lei, cu o compensare de 5%! Adică doar 10 lei pentru suma de 200 de lei de plătit pentru încălzire", spune Covache într-un comunicat de presă. În acest context, Liga Habitat - din care face parte şi asociaţia brăileană -, a cerut majorarea pragului până la care se acordă ajutoare de căldură, ba chiar a făcut şi un proiect prin care acesta creştea la 1.100 de lei. În plus, în opinia celor de la Habitat s-ar impune ca până la pragul de venit de 300 de lei, compensarea să fie de 100%. "Din 300 de lei abia îţi poţi asigura hrana o lună de zile! Considerăm că ajutoarele trebuie să fie acordate în toată perioada în care se furnizează agent termic. Există zone în ţară în care sezonul rece este între 1 octombrie şi 30 aprilie", argumentează Covache, subliniind că organizaţia din care face parte solicită revizuirea proiectului de act normativ, iar următoarea variantă să fie stabilită în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor publice locale, asociaţiilor de proprietari şi organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul protecţiei sociale. "Această lege trebuie să se bazeze pe evaluări responsabile privind impactul social pe termen scurt şi lung al măsurilor planificate. Doar măsurile de eficienţă energetică vor dimensiona o factură suportabilă atât pentru cetăţean, cât şi pentru bugetul destinat protecţiei sociale", punctează în final semnatarul comunicatului, Marian Covache.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro