Mergi la conţinutul principal

Rizea trebuie neapărat să ajungă primar în Sectorul 5, căci este leit Vanghelie

Rizea se lupta cu alde Stancu, Nicu Niţă, Tudose şi alţii de prin PSD ca să aibă în continuare acces la ciolanul din Brăila, când pe el îl aştepta o strălucită carieră de primar la Bucureşti, adică la capitală, fraţilor. Cred că astăzi, când se uită în oglindă, Rizea îşi dă cu tesla-n nări de ciudă că s-a încăpăţânat să stea atâţia ani în Brăila. Nu, nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să spun că Rizea a dus-o greu cât a fost (de fapt, este şi astăzi, dar acum e pasiv) deputat de Brăila, ba dimpotrivă. Eu mă refeream la parvenirea politică a lui Rizea, la trecerea lui în politica mare de la Bucureşti şi, evident, la tunurile de proporţii care se pot da acolo. Dovadă, de plidă, cele 90 de milioane de euro pe care un semianalfabet ca Marean Vanghelie a reuşit, fără prea mare efort, în calitate de primar al Sectorului 5, să şi le bage în buzunar din şpagă.
Faptul că deputatul Cristian Rizea va candida la Primăria Sectorului 5, din partea PSD, reprezintă o ştire veselă, hazlie, cel puţin pentru subsemnatul. Ce poate fi mai minunat decât să auzi că, din toate cadrele de nădejde din partid, PSD a găsit de cuviinţă să apeleze la unul ca Rizea, ca să îl înlocuiescă pe arestatul Vanghelie. Din punctul meu de vedere, Rizea are toate calităţile pentru a duce mai departe „realizările" primarului care este (mă rog, care a fost). În primul rând, Rizea este exact genul de manelist politic, cum era şi Vanghelie, care vorbeşte mult şi fără rost. În al doilea rând, şi lui Rizea îi plac hainele scumpe, vilele arătoase şi traiul pe picior mare, deşi e bugetar, căci să ne amintim cu ce impresii de neam prost se întorcea de la Milano, oraş în care mergea „pentru a pune pe picioare filiala PSD".
A, uitasem ceva: ca şi Vanghelie, şi Rizea adoră să facă pomeni săracilor, dar nu din banii lui, ce dracu. Dacă Vanghelie le-a plătit curentul celor din Ferentari, în urmă cu 5-6 ani (circul fiind televizat), este de aşteptat ca Rizea să le dea minoritarilor din Ferentari câte un Ferrari la mâna a doua. Am glumit, mă! Nu, nu cu Ferrari făcut cadou, ci cu faptul că unul ca Rizea ar putea ajunge vreodată primar în Bucureşti, mai ales acum când PSD este foarte jos în intenţiile de vot ale românilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro