Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Restructurarea spitalelor ii nelinisteste pe angajati

Aprobarea noilor structuri organizatorice pentru unitatile sanitare publice prin ordin al ministrului Sanatatii, la sfirsitul anului trecut si reducerea numarului de paturi din spitale produce reactii de nesiguranta fata de pastrarea locurilor de munca din partea personalului sanitar din judetul Braila. Pentru a veni in sprijinul sindicalistilor din sistemul de sanatate, Consiliul Judetean al Sindicatului SANITAS apreciaza ca fiecare unitate sanitara este obligata sa respecte prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura sanitara, care are putere de lege si ca salariatii ale caror posturi dispar datorita noii structuri au dreptul sa fie incadrati pe alte posturi numai dupa ce vor fi in cunostinta de cauza cu toate locurile vacante existente in unitate. Ieri, Nicolae Saridache, liderul Sindicatului SANITAS, al cadrelor medii sanitare din Braila, ne-a informat ca, potrivit Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura sanitara, in cazul aparitiei unor posturi vacante, salariatii au dreptul sa solicite conducerii unitatii redistribuirea lor pe aceste posturi, in concordanta cu interesele unitatii si ca salariatii ale caror posturi dispar datorita noii structuri au dreptul sa fie incadrati pe altele numai dupa ce vor fi instiintati de toate locurile vacante care se afla in unitatea respectiva. "Avindu-se in vedere faptul ca, incepind cu 1 ianuarie 2007 locurile vacante din structura aprobata nu mai sint blocate, unitatile sanitare publice pot organiza concurs pentru ocuparea acestor posturi, in conditiile legii, numai dupa redistribuirea salariatilor existenti la data aplicarii noii structuri. In cazul nerespectarii acestor prevederi legale, Sindicatul Judetean SANITAS Braila va actiona in conditiile Legii 54/2004, Codului Muncii si Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura sanitara", a precizat Nicolae Saridache.




Categorie articol: 

Comentarii