Mergi la conţinutul principal

Reacția UE după ce Macron a anunțat mărirea salariului minim cu 100 de euro

Comisia Europeană va monitoriza îndeaproape impactul bugetar al măsurilor fiscale care vor fi introduse de guvernul francez, a declarat luni vicepreşedintele Executivului UE, Valdis Dombrovskis, transmite News.ro.

 

„Monitorizăm îndeaproape posibilele măsuri anunţate, dar nu putem comenta înainte de a fi prezentate corect şi detaliate”, a spus Dombrovskis parlamentarilor europeni.

Remarcile sale au venit după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a promis marţi seara reduceri de taxe pentru pensionari şi majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, după un val de proteste împotriva sa.

Macron, s-a adresat, luni seară, naţiunii, spunând că vrea să decreteze stare de urgenţă economică şi socială. El a cerut Guvernului şi Parlamentului să ia măsuri concrete, spune că va iniţia o dezbatere în toată ţara, astfel că va avea o întâlnire cu primarii marilor oraşe.

Citiți și    Rețelele lui Dragnea. Cine este fostul dușman care i-a pus la picioare mafia din Justiție

Preşedintele francez a promis o serie de măsuri pentru diverse categorii sociale şi le-a cerut angajatorilor să le dea prime salariaţilor la final de an.

El a precizat că deschide o dezbatere naţională pe toate temele sensibile, inclusiv imigraţia. Macron a criticat actele de violenţă, însă a recunoscut că există nemulţumiri legitime ale protestatarilor.

Preşedintele a anunţat şi creşterea salariului minim pe economie cu 100 de euro începând cu 2019. Liderul francez a promis, de asemenea, că banii primiţi de angajaţi pentru orele în plus nu vor mai fi taxate. Macron a anunţat şi anularea unei creşteri a taxelor pentru pensionarii cu venituri mici, iar angajatorii vor fi încurajaţi să acorde bonusuri de sfârşit de an angajaţilor, neimpozitabile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro