Mergi la conţinutul principal
De la Ana la Caiafa cu albinele moarte în borcan pentru analize de laborator

Ravagii în stupina unui apicultor din Frecăței

• paguba ar fi fost provocată de agricultorii care administrează terenul arabil din Insula Mare a Brăilei, zona Frecăței • deși s-a dus cu probe, pentru analize de laborator,  crescătorul de albine se plânge că nu i s-au dat rezultate concrete nici la DSVSA Brăila și nici la IDSA București • păgubitul se plânge că, din aceiași cauză i-au mai murit, în urmă cu trei ani, zeci de familii de albine, iar paguba de peste 100.000 de lei nu a fost recuperată nici până în prezent

 

Săptămâna trecută, un cetățean din comuna Frecăței s-a adresat redacției noastre, reclamând faptul că o parte din albinele pe care le deține au murit.  „M-am dus la Primărie, am întrebat primarul și a spus că nu știe nimic. Dânsul fiind vecinul meu, i-am arătat albinuțele moarte. Mi-au murit albinele din patru stupi. Primarul a zis că nu l-a anunțat nimeni că s-ar fi dat cu erbicid și că dacă îl anunța cineva, ne anunța și pe noi, apicultorii”, a declarat proprietarul stupilor. Reporterului nostru, primarul din Frecăței i-a declarat că vecinul său a venit la poartă cu o roabă plină de albine moarte. „Nu am fost informat cu privire la nici o acțiune de stropire. Într-adevăr, omul a venit la mine la poartă cu o roabă plină de albine moarte. I-am spus că nu este de competența mea și l-am îndrumat să meargă la DSV”, a precizat primarul Ionel Bălan. 

Apicultorul a mers și la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila, dar spune că nu i s-a dat un rezultat la probele pe care le-a adus. „La DSV, la Brăila, au spus că  nu este de competența lor, că nu știu care este treaba și că nu fac teste toxicologice”, ne-a spus reclamantul. Redactorii "Obiectiv" au luat legătura cu reprezentanții DSVSA, iar aceștia au transmis că domnul în cauză a fost îndrumat să meargă la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) București. „Laboratorul Brăila nu detectează acești compuși care ar putea fi ceea ce spunea dumnealui. Toate probele se trimit la IDSA, pe cheltuiala proprietarului. A fost îndrumat de colegii noștri către Institutul de Diagnostic de la București unde putea să-și facă analizele”, au declarat reprezentanții DSVSA Brăila.

Păgubitul ne-a spus că a pus câteva din albinele moarte într-un borcan pentru a merge la București să facă analize, dar acolo a primit același răspuns ca la DSVSA Brăila. „Am zis să merg cu ele la București, să merg undeva  ca să le fac analize. Am sunat la București și doamna de acolo mi-a spus că poate au murit de boală. Sunt apicultor de 14 ani și nu aveau cum să moară atât de multe de boală. Tot această doamnă mi-a spus că pot face doar analize pentru boală, nu toxicologice”, ne-a mărturisit dezamăgit proprietarul albinelor, care are stupina într-o curte, la Frecăței, fiind înregistrat cu cele 110 familii de albine la Primărie, conform legii în vigoare.

Acesta mai susține că nu este prima dată când i se întâmplă un asemenea necaz și că în urmă cu trei ani i-au fost omorâte 80 de familii de albine, tot din cauza unui erbicid folosit de cei care administrează terenurile agricole din Insula Mare a Brăilei, zona Frecăței. „Acum trei am mai pățit așa... Mi-au mai omorât 80 de familii de albine. Am chemat criminaliștii, au făcut poze și au luat probe. Și atunci am mers la București și mi-au dat certificat medico-legal la albine în care scria că au murit de boală, de osmoză. Atunci am rămas cu pagubă de o sută și ceva de mii de lei. Am căutat să văd de unde vine substanța. Am găsit urmele tractorului cu care au împrăștiat erbicidul. Ei au dat cu erbicid pe o samuraslă. Deci au dat cu această soluție ca să omoare plantele. La acest erbicid ei au pus un adjuvant care este un lipici. Au pus doză mare. Fiind doză mare, albinele au fost atrase de acel lipici și luând din el, chiar și foarte puțin, au dus în stup și au murit”, ne-a mai declarat apicultorul. Dezamăgit de toată situația, apicultorul din Frecăței susține că fără filmări de la fața locului atunci când vin criminaliștii, nu se va schimba nimic. „Nu vrea nimeni să-mi facă analize. Doar este pe bune, nu-i vreo șmecherie. Cred că singura soluție ar fi să chem iar criminaliștii, să ia probe și să trimită ei. Trebuie să și filmăm, ca să vadă lumea că este adevărat”, spune, mâhnit, crescătorul de albine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro