Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

PSD - Partidul pentru Subminarea Dezvoltării României

Ne-am lămurit de mult asupra gradului de competență de care dă dovadă actualul guvern. Iar din moment ce premierul Viorica Dăncilă nu are competențe nici măcar a-și vorbi propria limbă, nu știu ce așteptări profesionale mai poți avea de la un asemenea dezastru de guvern.

Și totuși, guvernanții actuali țin morțiș să ne demonstreze, aproape în fiecare zi, că se poate și mai rău. Țin să arate că, în privința incompetenței, sunt de-a dreptul genii. Genii ale penibilului. „Este o rețea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaționalele aici? Au venit că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Și tot vor pleca, către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici”. Această imbecilitate a fost scoasă pe gură de Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaților, după ce un deputat i-a atras atenția că Guvernul ar trebui să urgenteze construirea de autostrăzi, altfel existând riscul ca marile companii să plece din România.

Cu alte cuvinte, în viziunea ministrului PSD, nu e bine să avem autostrăzi și nici salarii mari, pentru că ne pleacă multinaționalele (apropo, parcă pentru PSD erau rele multinaționalele, parcă erau dușmani ai poporului, alături de Soros, Bruxelles și statul paralel)! Ne pleacă multinaționalele, după mintea lor de guvernanți incompetenți, deși orice investitor caută în primul rând, atunci când alege să construiască o nouă fabrică undeva, o conexiune rapidă la rețeaua de autostrăzi a Europei. Autostrăzile sunt un element esențial! De aceea mai toți investitorii mari se opresc în Vestul României: de bine de rău, acolo există niște cioturi de autostradă, iar autostrăzile Ungariei sunt mai aproape. De aceea a pierdut România o fabrică Mercedes, în favoarea Ungariei: pentru că nu avem autostrăzi. Iar Renault și Ford sunt mințite de statul român de aproape 20 de ani că vor fi construite autostrăzile Pitești – Sibiu și Pitești – Craiova. Până se vor sătura de atâtea minciuni și chiar vor pleca.

Declarația Ministrului Transporturilor este nu doar stupidă, dar arată care este, de fapt, adevărata viziune a actualei guvernări PSD-ALDE în privința autostrăzilor, a infrastructurii, a dezvoltării României, în definitiv. O țară fără o infrastructură de transport dezvoltată nu se poate dezvolta cu adevărat niciodată. Uitați-vă pe orice hartă: dezvoltarea este doar acolo unde există o infrastructură bine pusă la punct. Uitați-vă din nou: sărăcia și subdezvoltarea este echivalentă cu lipsa infrastructurii. De aceea, Sudul și Estul României, de la Teleorman până la Brăila și apoi până la Suceava, reprezintă zone condamnate să rămână în urma celorlalte regiuni ale țării. Lipsa conexiunilor cu vestul țării și cu restul Europei înseamnă regres din toate punctele de vedere: economic, social și cultural.

În mod normal, într-o țară normală, după o asemenea declarație ineptă, ar fi trebuit să urmeze o demisie. Sau măcar o reacție a Guvernului. Dar o țară normală ar fi avut un guvern normal, cu oameni responsabili și capabili, cu un lider politic care să nu fie infractor și cu un premier care să știe limba maternă. O țară normală ar fi avut măcar o autostradă care să o străbată dintr-un capăt în altul.




Categorie articol: 

Comentarii