Mergi la conţinutul principal

Proiect inedit în Brăila! Parc de căprioare în Monument

* inițiativa aparține Primăriei și Consiliului Județean, iar parcul va fi amenajat în zona Secției de Științe ale Naturii, care va fi și aceasta modernizată * vizitatorii vor putea chiar hrăni căprioarele și cerbii lopătari, două automate pentru hrană urmând să fie amplasate în zonă

 

 

 

Primăvara vine cu un proiect nou și frumos pentru brăileni: un parc de căprioare și cerbi lopătari. Vorbim despre o inițiativă a Primăriei Municipiului Brăila, iar animalele vor putea fi admirate în zona Secției de Științe ale Naturii a Muzeului Brăilei ”Carol I”.

”Am aprobat în buget etapa a III-a de modernizare a Parcului Monument. Iar în etapa a treia pot să vă spun că vin câteva lucruri absolut inedite pentru municipiul Brăila. Nu suntem primii care au așa ceva, au și cei din Japonia, există și în Londra, există și în Focșani, dar și în alte două orașe din România: un parc al căprioarelor. În zona adiacentă Muzeului de Științe ale Naturii, în parteneriat cu Consiliul Județean, am făcut o dezmembrare de teren, astfel încât să îi dăm Consiliului Județean, cu titlu gratuit, un teren mai mare pentru modernizarea Secției de Științe ale Naturii. Pe terenul care ne-a rămas nouă, pe o suprafață considerabilă, împrejumuit cu acel gard, s-a lansat deja licitația publică pentru depunerea ofertelor pentru faza de avizare a lucrărilor de investiții, prima fază de proiectare, astfel încât în zona respectivă să avem un parc foarte modern”, a declarat primarul Maria Dragomir în cadrul unei conferințe de presă organizaă săptămâna aceasta.

În ce constă mai exact proiectul.

”În primul rând vom moderniza toată acea zonă. Aleile vor fi reabilitate, se va defrișa toată vegetația spontană crescută, lăsând toți pomii mari, fără a fi tăiați, exact cum am făcut extinderea și în cealaltă parte a Parcului Monument, se vor monta băncuțe noi. Vrem să avem în această zonă îngrădită cerbi lopătari și căprioare, la care să aibă acces vizitatorii, brăilenii și cei care vin la Brăila și să le poată hrăni. (...) vor fi amenajate trei zone de adăpost pentru căprioarele și cerbii lopătari, inclusiv cu hrănitori și zonă de sare. Un lucru foarte interesant este un sistem de hrănire automatizat, astfel încât la anumite ore animalele să primească mâncare, iar acestea să poată fi văzute de cei care se plimbă prin Parcul Monument. Vor fi și două automate pentru vizitatori, aceștia putând cu bancote de 1 leu să cumpere diverse produse cu care pot hrăni căprioarelor din zona respectivă. Noi considerăm că este un proiect interesant care va genera o reacție pozitivă din partea oamenilor”, a punctat acesta.

Dragomir a precizat că securitatea în zonă va fi una foarte serioasă, parcul de căprioare urmând să fie dotat cu un sistem modern de supraveghere video.

”Bineînțeles că a fost necesar să ne luăm și măsuri suplimentare de siguranță, ca nu cumva, cineva, să creadă că ar putea să-și ia acasă, ca animal de companie, vreo căprioară din Parcul nostru. Monitorizarea zonei se va face cu camere video, cu funcții de detecție mișcare video și alertă vizuală”, a declarat acesta.

Prezent la conferința de presă, Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, a vorbit despre modernizarea secției de Științe ale Naturii, care va avea o cu totul altă înfățișare.

”Am luat decizia să demolăm clădirea actuală pentru că nu mai corespunde din punct de vedere arhitectural, dar și pentru că ne dorim un spațiu nou, o clădire nouă, parter plus etaj, plus o mini seră în spate. De aceea am făcut acest schimb de terenuri, Primăria l-a oferit CJ, astfel încât acolo să creăm o zonă frumoasă pentru toți vizitatorii, profesorii și elevii care vor să vină să-și desfășoare lecțiile la muzeu, mai ales că vom avea o sală de conferințe, o sală de curs. O să continuăm să investim în Muzeul Carol I, ca toate spațiile să fie adecvate nu numai pentru vizitare, dar și pentru învățare”, a spus Chiriac.

Atât înființarea parcului de căprioare și cerbi lopătari, cât și modernizarea secției de Științe ale naturii, se vor face cu bani de la bugetul local.

Pentru bunăstarea animalelor, Primăria fie va încheia un contract cu un cabinet veterinar privat, fie un parteneriat cu Grădina Zoologică, care are un medic veterinar cu experiență.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro