Mergi la conţinutul principal

Prins cu crapii-n sac

Un localnic din Stăncuţa avea în căruţă zeci de kg de crap, pescuit ilegal. Poliţiştii i-au spus "Stop". În ziua de15 aprilie, la ora 16.30, poliţiştii Postului de Poliţie Stăncuţa au acţionat, pe raza comunei, pentru combaterea braconajului piscicol. Cu această ocazie au identificat un localnic, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa cu atelajul hipo, pe DJ 212 C, între fluviul Dunărea şi localitatea Stăncuţa.
Poliţiştii au verificat interiorul căruţei şi au găsit un sac care conţinea peşte, specia crap. În urma cântăririi a rezultat cantitatea de 20 kg de peşte, care a fost ridicată şi predată unei societăţi, în vederea valorificării. Cel depistat s-a ales cu un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de pescuit în perioada de prohibiţie, faptă prevăzută şi pedepsită de OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro