Mergi la conţinutul principal

Primarul Simionescu s-a întors la treabă

Primarul Aurel Simionescu s-a întors în această dimineaţă la "cârma" municipiului. Deşi nu a putut fi contactat pentru a ne confirma chiar el, surse de încredere din Primărie ne-au informat că acesta este la treabă şi că se afla într-o şedinţă la Prefectură.
Reamintim că, primarul Aurel Simionescu a scăpat ieri de arestul preventiv, după ce Curtea de Apel Galaţi a respins propunerea DNA privind această măsură, atât în cazul său, cât şi în cel al fostului director de Finanţe, Stoica Anghelescu. Instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, hotărârea fiind definitivă. Primarul a ajuns acasă, aseară, în jurul orei 19:00 şi a declarat că de astăzi se va întoarce la muncă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro