Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Primarul Cibu a trimis Securitatii note de serviciu

Primarul Constantin Cibu sustine ca, daca cineva poate dovedi ca el a turnat la Securitate, a doua zi isi va da demisia. Acesta ne-a declarat ca, intr-adevar, pe vremea cind era directorul general al uzinei "Progresul", era nevoit sa intocmeasca rapoarte de activitate atunci cind se intorcea din delegatii care se desfasurau in strainatate, dar ca informatiile erau strict legate de domeniul de activitate: "Eu am fost obligat, cind eram director, sa dau rapoarte de activitate cind ma intorceam din strainatate, dar doar atit. Nu am turnat niciodata pe nimeni. Notele pe care le dadeam erau strict pe domeniul de activitate, o copie ajungea la uzina si una la Securitate. Dar, repet, eu nu am turnat pe nimeni niciodata, si daca cineva poate aduce un dosar care sa ma contrazica, eu imi dau demisia a doua zi".Primarul Cibu a mai adaugat ca, desi el nu a turnat pe nimeni, s-au gasit de-a lungul timpului destui care sa il "lucreze": "Din nefericire stiu ca am fost turnat. Asta e. Nu ma pun eu acum sa solicit dosarul de la CNSAS ca nu vreau sa imi pierd unii prieteni sau unii cunoscuti. Nu vreau surprize neplacute acum cind, pentru mine cel putin, nu mai conteaza. Stiu insa sigur ca am fost turnat. E problema lor".Edilul sef s-a amuzat insa de faptul ca liderul PD Braila, Horia Vasioiu, s-a aratat atit de interesat de trecutul sau si mai ales de relatia cu Securitatea: "Da, nu ma intereseaza pe mine propriul dosar, dar il intereseaza pe el... Ma rog, nu stiu ce crede ca poate afla... O sa fie dezamagit in mod sigur... Dar sa incerce, e liber sa faca ce vrea. Trebuie sa-si satisfaca curiozitatea omul".Intrebat daca are cunostinta despre relatiile cu Securitatea ale unor angajati de rang inalt ai Primariei, Constantin Cibu ne-a declarat: "Nu stiu in mod sigur despre nimeni nimic. Dar la fel de bine nu bag mina in foc pentru nimeni, ca poti avea surprize foarte mari. Pot insa sa zic ca, dupa parerea mea, caracterul urit al unora de azi reflecta turnatorul de ieri. Si au destul de multi caractere urite prin Primarie si alte institutii... Mai mult nu am ce spune".




Categorie articol: 

Comentarii