Mergi la conţinutul principal

Premierul Emil Boc anunta ca in zece zile va fi desfiintata Cancelaria Primului-Ministru

Boc a spus ca el va avea, ca prim-ministru, dupa restructurarea Cancelariei, ceea ce are orice prim-ministru din UE: un corp de consilieri, de secretari de stat si consilieri de stat, purtator de cuvant si sef de Cabinet, dar intr-o structura restransa.

Seful Executivului a spus ca nu se mai justifica doua directii economice, de resurse umane sau juridice, si la SGG si la Cancelarie.

Boc a declarat ca miercuri va cere ministrilor sa spuna fiecare cum vede comasarea sau desfiintarea agentiilor din subordinea fiecarui minister.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro