Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Udrea susţine la Miercurea Ciuc că ar putea candida într-un colegiu din Secuime

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a lăudat, joi seara, la Miercurea Ciuc, eforturile depuse de autorităţile locale pentru accesarea fondurilor europene, afirmând că poate va candida la viitoarele alegeri parlamentare în Ţinutul Secuiesc.

"Văzând cât de mult suflet am pus şi câte lucruri s-au făcut aici, fie că este vorba de drumuri, apă sau canalizare, reabilitare termică, de locuinţe ANL, chiar aşa cu Guvernul ăsta, care nu a avut foarte mulţi bani pentru că din nefericire am ajuns în timp de criză la conducerea acestui minister şi a trebuit să gestionăm fonduri relativ reduse.(...) Ba bazin de înot, ba pationar la Cârţa. M-am gândit că poate ar fi o soluţie, dragi colegi, să vin să candidez aici, în Ţinutul Secuiesc. Atunci probabil şi colaborarea noastră ar fi mai bună şi nu ar mai fi niciun fel de discuţii în ceea ce priveşte ce se întâmplă în judeţele Covasna şi Harghita", a spus Udrea.

Elena Udrea a fost prezentă joi, la Miercurea Ciuc, pentru a semna noi contracte de finanţare din fonduri europene în valoare de peste 13,3 milioane de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro