Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Temerile UDMR faţă de votul prin corespondenţă se leagă de intrarea în Parlament(Baconschi)

Ministrul Teodor Baconschi consideră că este posibilă o înţelegere cu UDMR pe tema legii votului prin corespondenţă, care ar putea fi negociată la pachet cu proiectul unei noi legi electorale, aflată în pregătire, ce ar înlătura temerile UDMR privind o eventuală ratare a intrării în Parlament.

Ministrul de externe a afirmat, într-un interviu pentru NewsIn, că a avut o discuţie cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, pe tema legii votului prin corespondenţă şi a explicat reţinerea partenerilor de coaliţie faţă de acest proiect: "Dacă masa de votanţi, statistic vorbind, creşte, partidele de tipul UDMR au o problemă cu pragul de 5% prin redistribuire", a arătat ministrul de externe. El a adăugat că este însă "în şantier" şi proiectul unei noi legi electorale, care să corecteze erorile actualei legi şi a apreciat că se poate ajunge la o înţelegere cu UDMR, dacă legea votului prin corespondenţă va fi negociată la pachet cu proiectul unei noi legi electorale.

Întrebat dacă această nouă lege electorală ar putea convinge UDMR-ul să susţină proiectul legii votului prin corespondenţă, ministrul Teodor Baconschi a spus că "nu s-a născut partidul politic care să-şi contemple senin dispariţia".

"Dacă există un risc pentru un partid etnic, care nu sare de 5-7 procente, de a nu intra în Parlament, evident că există şi o opoziţie politică la un proiect de lege care ar creşte numărul total de votanţi", a menţionat ministrul de externe.

El a asigurat însă că acest subiect va fi abordat transparent şi într-un spirit constructiv în cadrul coaliţiei, astfel încât să fie obţinut un compromis.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca proiectul legii votului prin corespondenţă pregătit de MAE să fie comasat cu proiectul similar iniţiat de parlamentarii PDL, ministrul Teodor Baconschi a afirmat că s-a convenit în Partidul Democrat Liberal să fie sprijinit un singur proiect, în care chestiunile legate de securitatea votului vor fi prioritare. "Am discutat cu iniţiatorii celuilalt proiect, am convenit în PDL că e nevoie să sprijinim un singur proiect, unul bun, solid, în care chestiunile legate de securitatea votului să fie prioritare şi după ce proiectul va fi consensualizat la nivelul coaliţiei va mai trece o dată prin Guvern, pentru o a doua şi ultima lectură, va fi asumat, trimis în camera decizională, la deputaţi, va intra în comisiile de specialitate, îşi va urma cursul procedural normal şi se va ajunge la vot", a explicat şeful diplomaţiei.

Referitor la acuzaţiile şi suspiciunile exprimate de opoziţie în ceea ce priveşte legea votului prin corespondenţă, ministrul de externe a declarat că acestea sunt motivate politic. "Motivul acestui râu estival de calomnii e politic. El trebuie căutat în temerea - deloc iraţională - a USL că românii din diaspora nu sunt manipulaţi, că au înţeles piaţa liberă, capitalismul, competiţia neîngrădită de monopoluri, că sunt, deci, mai degrabă orientaţi spre opţiuni politice de centru-dreapta", a apreciat prim-vicepreşedintele PDL.

În ceea ce priveşte desemnarea candidatului PDL la alegerile pentru Primăria capitalei, Baconschi a spus că în prezent se caută, pe baza sondajelor, candidaţii cei mai adecvaţi. "Suntem convinşi că Bucureştiul merită mai mult şi, mai ales, merită să iasă din zodia improvizaţiei şi a distrugerilor edilitare nestăpânite. Cred că e nevoie de un concept urbanistic mai coerent, de mai multă grijă faţă de patrimoniu şi, în acelaşi timp, faţă de standardele ecologice", a subliniat prim-vicepreşedintele PDL.

Cât despre candidatul PDL la alegerile prezidenţiale din 2013, Baconschi consideră că nominalizarea acestuia ar fi oportună după alegerile parlamentare din toamna anului viitor, şi nu înainte. "Pentru că se fac multe speculaţii pe această temă, nu e o chestiune de persoană neapărat. E o chestiune care ţine mai degrabă de un profil, de ce tip de preşedinte are nevoie România în secolul XXI, după 20 şi ceva de ani de tranziţie de la comunism la democraţie şi economia de piaţă, ce fel de preşedinte ar fi adecvat unei Românii care este membră NATO şi UE, care face parte dintr-o reţea politică euroatlantică", a arătat Baconschi. "Sunt convins că, indiferent cine va fi persoana desemnată pentru această misiune, ea va trebui să demonstreze echilibru, competenţă, inclusiv patriotică, o viziune politică de normalizare a ritmului în care România se dezvoltă, de dialog social cât mai amplu şi, totodată, de bună inserţie a ţării în context internaţional", a mai spus ministrul de externe, al cărui nume a fost vehiculat în presă şi în mediile politice ca fiind un posibil "prezidenţiabil".

NewsIn redă în continuare transcriptul discuţiei cu Teodor Baconschi pe teme de politică internă:

NewIn : Votul prin corespondenţă a stârnit şi va stârni tot felul de acuze şi suspiciuni. De ce? Care ar fi motivul?

Teodor Baconschi: Motivul acestui râu estival de calomnii e politic. El trebuie căutat în temerea - deloc iraţională - a USL că românii din diaspora nu sunt manipulaţi, că au înţeles piaţa liberă, capitalismul, competiţia neîngrădită de monopoluri, că sunt, deci, mai degrabă orientaţi spre opţiuni politice de centru-dreapta. Dar, dincolo de presupunerile noastre cu privire la simpatiile politice ale românilor din diaspora, ei sunt români, sunt cetăţeni români, au prin Constituţie dreptul să voteze şi legea votului prin corespondenţă este un instrument complementar, alături de votul clasic la ambasade şi consulate, prin care aceste milioane de compatrioţi ar putea reveni în corpul naţiunii, ar putea apăsa pe un rezultat şi, în acelaşi timp, s-ar putea simţi responsabili de felul în care România se va dezvolta în următorii ani.

NewsIn: Aţi discutat în cadrul coaliţiei proiectul legii votului prin corespondenţă?

Teodor Baconschi: Am avut o discuţie cu domnul Kelemen Hunor. Dacă masa de votanţi, statistic vorbind, creşte, partidele de tipul UDMR au o problemă cu pragul de 5% prin redistribuire, însă e în şantier şi proiectul unei noi legi electorale, care să corecteze erorile actualei legi şi, cred că dacă legea votului prin corespondenţă va fi negociată cu UDMR la pachet cu proiectul unei noi legi electorale, se va putea ajunge la o înţelegere.

NewsIn: Deci această nouă lege ar putea convinge UDMR-ul să susţină proiectul legii votului prin corespondenţă?

Teodor Baconschi: Nu s-a născut partidul politic care să-şi contemple senin dispariţia. Dacă există un risc pentru un partid etnic, care nu sare de 5-7 procente, de a nu intra în Parlament, evident că există şi o opoziţie politică la un proiect de lege care ar creşte numărul total de votanţi. Dar coaliţia funcţionează şi negocieri au loc continuu pentru ca ea să funcţioneze, astfel încât şi acest subiect va fi abordat transparent şi într-un spirit constructiv, care să permită degajarea unui compromis.

NewsIn : Aţi declarat că proiectul legii votului prin corespondenţă pregătit de MAE şi cel iniţiat de parlamentarii PDL vor fi comasate. Având în vedere că proiectul parlamentarilor PDL a trecut deja de Senat, luaţi în calcul ca varianta MAE să fie preluată direct, ca amendamente la proiectul PDL care se află în camera decizională?

Teodor Baconschi: Am discutat cu iniţiatorii celuilalt proiect, am convenit în PDL că e nevoie să sprijinim un singur proiect, unul bun, solid, în care chestiunile legate de securitatea votului să fie prioritare şi după ce proiectul va fi consensualizat la nivelul coaliţiei, va mai trece o dată prin Guvern, pentru o doua şi ultimă lectură, va fi asumat, trimis în camera decizională, la deputaţi, va intra în comisiile de specialitate, îşi va urma cursul procedural normal şi se va ajunge la vot.

NewsIn: Au început discuţiile în interiorul PDL Bucureşti pentru desemnarea candidaţilor partidului la Primăria generală şi la primăriile de sector?

Teodor Baconschi: Discuţia pe candidaţii la alegerile locale este pornită în PDL. Se caută, bineîneţeles, pe sondaje, candidaţii cei mai adecvaţi. Sunt convins că se va găsi şi la Bucureşti un candidat bun, îl vom sprijini, suntem convinşi că Bucureştiul merită mai mult şi, mai ales, merită să iasă din zodia improvizaţiei şi a distrugerilor edilitare nestăpânite. Cred că e nevoie de un concept urbanistic mai coerent, de mai multă grijă faţă de patrimoniu şi, în acelaşi timp, faţă de standardele ecologice.

NewsIn : Aţi intrat în PDL propunându-vă conturarea mai clară a unei platforme creştin-democrate în interiorul partidului. În ce măsură vi s-au concretizat intenţiile iniţiale?

Teodor Baconschi: Culoarul creştin-democrat se lărgeşte în PDL, am colegi care în mod explicit mi-au acordat sprijinul, pentru ca aceste valori să fie digerate de partid, să devină ilustrative. Fundaţia Creştin-Democrată, deşi are mai puţin de un an de existenţă, a crescut organic, pas cu pas. Avem în Fundaţia Creştin-Democrată un calendar de acţiuni, conferinţe publice, şcoli de vară, seminarii, continuăm colecţia "Creştinism şi democraţie" pe care o publicăm la Curtea Veche, am făcut şi întâlniri cu media, cu ONG-uri, cu oameni de afaceri, astfel încât, ca platformă politico-civică şi loc unde se promovează subsidiaritatea, solidaritatea, libertatea, valorile de bază ale Europei populare, cred că Fundaţia mea va juca un rol bun în această reaşezare doctrinară a PDL.

NewsIn: Credeţi că este nevoie de apariţia unor structuri oarecum mai clare care să reprezinte orientările ideologice din partid?

Teodor Baconschi: Nu. Partidul e plural, e popular, acomodează şi liberalismul, şi conservatorismul, şi creştin-democraţia prin statut deja, prin practica europeană, nu ne deranjăm reciproc, există grupuri politice care împărtăşesc fiecare dintre aceste direcţii de doctrină. Mie mi se pare importantă direcţia creştin-democrată pentru că acceptă liberalismul şi cultivă, totodată, compasiunea şi solidaritatea, deci nu ne proiectează într-o lume a capitalismului sălbatic, ci încearcă să acomodeze piaţa liberă, competiţia, cu solidaritatea faţă de cei mai slabi, care nu trebuie menţinuţi într-o stare de asistenţă socială permanentă, ci ajutaţi să devină încet-încet prin recalificări, reconversii profesionale, membri ai clasei de mijloc.

NewsIn: Care va fi procedura de desemnare a candidatului PDL la alegerile prezidenţiale din 2013?

Teodor Baconschi: Sigur că după alegerile parlamentare, PDL va trebui să-şi desemneze candidatul la prezidenţiale. O va face în forurile statutare ale partidului, pe baza unor sondaje interne şi, în acelaşi timp, căutând să definească la timp profilul. Pentru că se fac multe speculaţii pe această temă, nu e o chestiune de persoană neapărat. E o chestiune care ţine mai degrabă de un profil, de ce tip de preşedinte are nevoie România în secolul XXI, după 20 şi ceva de ani de tranziţie de la comunism la democraţie şi economia de piaţă, ce fel de preşedinte ar fi adecvat unei Românii care este membră NATO şi UE, care face parte dintr-o reţea politică euroatlantică. Sunt convins că, indiferent cine va fi persoana desemnată pentru această misiune, ea va trebui să demonstreze echilibru, competenţă, inclusiv patriotică, o viziune politică de normalizare a ritmului în care România se dezvoltă, de dialog social cât mai amplu şi, totodată, de bună inserţie a ţării în context internaţional.

NewsIn : Nu consideraţi oportun ca numele acestei persoane să fie anunţat încă din 2012, astfel încât să acţioneze ca o "locomotivă" pentru partid la alegerile parlamentare?

Teodor Baconschi: Parlamentarele vor oglindi la scară naţională rezultatul de la locale şi cred că ar fi mai bine ca persoana desemnată la prezidenţiale din partea PDL să fie oficial anunţată după parlamentare, pentru că altfel rolul de "locomotivă" ar putea să submineze fie rezultatul la parlamentare, care au o altă logică, fie şansele candidatului la campania prezidenţială.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro