Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Podul Uriaşilor de la Brăila

• potrivit unor scrieri antice, împăratul Constantin cel Mare ar fi construit un pod antic la Brăila, în timpul expediţiei de pedepsire a barbarilor goţi • după 15 secole, pe vremea lui Cuza, ceea ce părea a fi o legendă a devenit certitudine • două vase franceze, “Taurus” şi Balcanul”, s-ar fi lovit de ruinele vechiului pod, în dreptul Vadului Budurului • arhiviştii brăileni deţin singurele documente referitoare la acest subiect controversat • “Bătrânii spun că, altădată, urmele podului se vedeau la suprafaţa apei, când Dunărea era scăzută”, afirma protopopul Brăilei, Ilie Didicescu, în anul 1906 • în anii '70, autorităţile au efectuat investigaţii în zona în care a fost semnalat podul

 

De mai bine de un secol şi jumătate, presupusul pod antic de la Brăila a iscat animozităţi în rândul concitadinilor noştri, mai mult sau mai puţin avizaţi, iar acum, în epoca postdecembristă, subiectul a revenit în actualitate.

Amintit în scrierile antice, presupusul pod antic ar fi fost ridicat peste Dunăre în jurul anului 330 după Hristos, de însuşi marele împărat Constantin cel Mare, cel deopotrivă cu Apostolii, pe care-l sărbătorim în luna mai. Podul ridicat de romani a fost comandat de Constantin în timpul expediţiei de pedepsire a barbarilor goţi, care prădau frontierele Imperiului. Se spune că acesta ar fi fost chiar mai impunător decât podul lui Apolodor din Damasc, ridicat la porunca împăratului Traian, şi că ar fi fost distrus după un deceniu. 

Secole la rând, s-a presupus că existenţa podului ar fi fost doar o legendă, cu toate că romanii au construit multe alte poduri şi apeducte, iar edificiile stau în picioare şi după 2.000 de ani (dovadă însuşi Colosseumul, cel construit în secolul I d.H., imediat după căderea Ierusalimului şi distrugerea Templului lui Irod). Pe vremea domnitorului Cuza însă, navigatorii semnalau existenţa unor “taraci”, resturi de pod, în apele Dunării, în zona Vadului Budurului (Vadul Spitalului). Dovezile se află la loc sigur, la Arhivele brăilene, şi ne-au fost puse la dispoziţie de Ştefania Botez, consilier superior în cadrul instituţiei. La vremea aceea, primar al Brăilei era C. Berlescu.    

Mai-marii zilei pot învăţa de la constructorii romani, de vreme ce se chinuie de 30 de ani să construiască mult-lăudatul podul peste Dunăre, aflat acum în durerile facerii.

 

Vasul francez “Taurus” s-a izbit de ruinele podului antic

 

Sesizarea în legătură cu ruinele vechiului pod a fost făcută, culmea, nu de un navigator român, ci de unul francez, cu vastă experienţă. În noiembrie 1863, pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, căpitanul vasului “Taurus” al companiei imperiale franceze “Messageries Maritimes”, expedia o amplă sesizare prefecturii, prin care solicita amplasarea unui stâlp (semn) în apele Dunării. Motivul: existenţa unui “vechi pod în ruină”, care reprezenta un adevărat pericol pentru vapoare şi ambarcaţiuni. Navigatorul francez afirma, îngrijorat, că două dintre vasele companiei, anume “Taurus” şi “Balcanul”, s-au izbit deja de resturile podului antic (“taraci”, “popi”), fiind serios avariate, şi că zona trebuie delimitată. Sesizarea a fost luată în serios de autorităţi, problema fiind rezolvată în aceeaşi lună noiembrie. 

Astfel, la rândul ei, Prefectura Brăilei remitea, tot în noiembrie 1863, o adresă minicipalităţii referitoare la sesizarea căpitanului vasului “Taurus”, solicitând, cu acest prilej, înfiinţarea unui stâlp “ca semn de ferire” pentru marcarea locului în care se aflau ruinele podului. În Jurnalul municipalităţii din aceeaşi perioadă, primarul Brăilei, C. Berlescu, dispunea înfiinţarea a doi stâlpi (semne) pe malul stâng şi drept, pomenind, cu acest prilej, despre “un vechi pod în ruină ce este în apa Dunării”, ale cărui resturi se puteau observa când apa fluviului era scăzută.

Nu în ultimul rând, amintim un alt document pus la dispoziţie de Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale (SJAN), şi anume adresa Căpităniei Portului Brăila din 17 decembrie 1865, adresată Primăriei, prin care anunţa că se vor scoate stâlpii amplasaţi în zona ruinelor vechiului pod, din pricina sloiurilor care ameninţau să-i distrugă.

“Este adevărat că nu deţinem documente cu informaţii clare legate de existenţa unui vechi pod la Brăila, însă sesizarea căpitanului vasului francez «Taurus» a fost luată foarte în serios de municipalitate. La scurt timp, s-a reuşit finalizarea lucrărilor legate de delimitarea ruinelor vechiului pod, care reprezentau un real pericol pentru navigaţie. Potrivit documentelor, lucrarea evaluată la 1.165 lei a fost contractată de către antreprenorul Petru Maruli, care a economisit o mare parte din sumă”, ne-a precizat Ştefania Botez, consilier superior în cadrul SJAN Brăila.

 

“Bătrânii spun că, altădată, urmele podului se vedeau la suprafaţa apei”

 

Despre podul antic de la Brăila s-a scris încă de la sfârşitul secolului XIX, altfel n-am fi ştiut niciodată despre existenţa lui. Legendă sau nu, povestea podului a trezit vii dispute şi animozităţi, iar noi, cei de acum, suntem fascinaţi de aşa minunăţie. Argumentele pro şi contra existenţei podului n-au întârziat să apară; dar, să nu uităm, s-a dovedit că, de la Potop încoace, orice legendă are şi un sâmbure de adevăr.

Potrivit cărţii publicate în anul 1906 de protopopul Brăilei, Ilie Didicescu, intitulată “Priviri asupra Istoriei Bisericii Române şi oraşului şi judeţului Brăila”, împăratul Constantin cel Mare ar fi cel care a ridicat podul peste Dunăre de la Brăila, în timpul expediţiei de pedepsire a barbarilor goţi. Respectivul pod ar fi fost aşezat pe drumul care ducea la vechea cetate antică Troesmis (Igliţa). Podul ar fi fost distrus, ulterior, chiar de către barbari, odată cu cetatea Troesmis, în 340 d.H. Părintele Didicescu citează o altă carte, “Dicţionarul geografic al judeţului Brăila”, care a văzut lumina tiparului în anul 1894, lucrare de referinţă în care se afirmă, fără tăgadă, că podul ar fi fost amplasat în partea de S-E a urbei, acolo unde se afla Vadul Budurului. Cităm din lucrarea protopopului Didicescu: “Bătrânii spun că, altădată, urmele podului se vedeau la suprafaţa apei, când Dunărea era scăzută şi că unii au mâncat deasupra piciorului de pod” (!).

Afirmaţia pare una surprinzătoare, dar, să nu uităm, ceea ce acum pare o legendă, în urmă cu un secol-un secol şi jumătate era o certitudine. Potrivit lucrării amintite, în anii 1882 şi 1886, ing. C.S. Budeanu, din cadrul Primăriei Brăila, a făcut sondaje în zona presupusului pod antic. Cu acest prilej, ar fi descoperit structuri ale vechiului pod roman. Un alt inginer din cadrul primăriei, Rigal, a descoperit, la rândul său, urmele podului roman pe când scotea nisip pentru pavajul oraşului.

În anul 1941, un alt brăilean de vază, Vasile M. Sassu, amintea despre vechiul pod antic. Sassu consemna, totodată, afirmaţia marelui geolog Gh. M. Murgoci, care a spus că, de fapt, “navigaţia este împiedicată nu de urmele unui picior de pod, ci de nişte stânci (popine) de pe fundul Dunării, prelungiri ale Munţilor Măcinului”.

Pornind de la legenda podului roman, în anii '70 s-au efectuat investigaţii în zona de S-E a oraşului, pe Dunăre, însă nu s-au descoperit urme ale acestuia, aşa cum afirmau înaintaşii noştri. Demersul ne-a fost confirmat, deunăzi, de prof. Nicolae Mocioiu, fostul director al Arhivelor Naţionale Brăila, care a fost la faţa locului.

Legenda, însă, n-a murit odată cu investigaţiile din '70. Misterele Brăilei continuă să ne fascineze, fie că este vorba de comorile îngropate de turci, de hrube sau de filantropul Nedelcu P. Chercea.  

 

Legende, legende...

 

Podul antic de la Brăila a suscitat şi interesul pasionaţilor de enigme. Povestea apare şi pe câteva bloguri de profil, cum ar fi cel al lui Pompiliu Sfera, numit  ”Grup de cercetare a istoriei vlahilor din balcani“. Iată ce am găsit!

“Multe sunt enigmele neelucidate ale României. Despre unele dintre ele s-au scris cărţi întregi şi nenumărate articole. Despre altele abia s-a vorbit, iar unele nici măcar nu au fost prezentate cititorilor. Departe de noi gândul de a ne transforma în traducători de enigme, dar putem fi o parte din cei ce prezintă aceste enigme ale românilor. Probabil că într-un viitor, fiecare mister îşi va află dezlegarea.
În dreptul oraşului Brăila, chiar în mijlocul Dunării, la o adâncime de circa 2 m, există urmele unei construcţii stranii. Ani de zile, barcagiii se fereau se locul respectiv, pentru că, spuneau ei, o forţă malefică trăgea în adâncuri oamenii, cu tot cu bărci. Ciudata construcţie este cunoscută de localnici ca Podul Uriaşilor. Unii istorici presupun că a fost făcut de romani, pentru a putea trece cu uşurinţă Dunărea, către cetatea Troesmis (Igliţa). Dar două argumente spulberă ipoteza asta. În primul rând, costurile nu justificau o astfel de construcţie, cetatea neavând o importanţă strategică deosebită. În al doilea rând, în urmă cu 2.000 de ani, adâncimea şi furia fluviului nu permiteau o astfel de lucrare, cu toată tehnică arhitecţilor antici. Abaterea Dunării nu e posibilă nici astăzi în acel loc, darămite în urmă cu două milenii! Cât despre o construcţie făcută direct sub apă, nici nu încape vorba. Şi atunci, cine a construit, totuşi, Podul Uriaşilor?
O legendă creştină spune că pe vremea când Apostolul Andrei a stat în Dobrogea, în zona respectivă încă mai trăiau cei din urmă urmăşi ai lui Enac (Enoh), singurii supravieţuitori ai uriaşilor învinşi de Moise în Canaan. Înalţi de 8 – 10 picioare (2, 5 – 3 m), aceştia juraseră să răzbune alungarea strămoşilor lor de către armatele evreilor şi făceau imposibilă viaţă oamenilor din zonă.
Tâlharii uriaşi trăiau într-un castel înconjurat de apele Dunării, unde strânseseră bogaţii nenumărate din jafuri şi silnicii. Mult a fost sângele vărsat de urmaşii lui Enac pentru a strânge acele comori blestemate. La rugăminţile sărmanilor asupriţi de uriaşi, apostolul s-ar fi rugat Mântuitorului şi, într-o noapte, apele Danubiului s-au umflat brusc şi au spulberat castelul şi pe apărătorii săi de pe faţa pământului, nelăsând niciun supravieţuitor.
În ce priveşte cronicile istorice, într-una singură este amintit acest Pod al Uriaşilor, devenit vizibil pentru puţină vreme în urmă cu circa două secole când, din cauza secetei, apele Dunării au scăzut enorm, aducând la suprafaţă urmele straniului pod. De altfel, puţini sunt şi localnicii care, la ora actuală, mai ştiu de existenţa ruinelor. Cei care cunosc legenda afirmă că spiritele uriaşilor ar păzi în continuare podul pe care l-au construit şi imensa comoară îngropată undeva, pe fundul Dunării. Oricum, între legendă şi adevăr este o adâncime de doar 2 metri…”.




Categorie articol: 

Comentarii