Mergi la conţinutul principal

PNL Brăila îl susţine pe Klaus Johannis la preşedinţia României

Atât preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, cât şi deputatul Vasile Varga şi viceprimarul Alexandru Dănăilă şi-au manifestat, vineri, susţinerea vizavi de Klaus Johannis. Mai exact, în cadrul unei conferinţe de presă, aceştia au anunţat că la şedinţa reunită a Biroului Politic Teritorial şi Biroului Politic Municipal al PNL Brăila s-a decis susţinerea candidaturii lui Klaus Johannis pentru preşedinţia României. Potrivit acestora, decizia a fost luată în unanimitate de voturi de către membrii Birourilor Politice, propunerea de susţinere a candidaturii sibianului venind chiar la iniţiativa liderilor liberalilor brăileni. "După mulţi ani în care românii au fost dezbinaţi, terorizaţi şi dezgustaţi de luptele politice, Klaus Johannis poate reprezenta soluţia de echilibru care să garanteze traseul viitor al României, aceasta putând să devină o naţiune demnă, credibilă, care să se facă auzită în lume. Liberalii brăileni consideră că în actualul context politic, Klaus Johannis este persoana cea mai potrivită pentru a reprezenta PNL şi dreapta politică din ţara noastră în lupta electorală pentru câştigarea preşedinţiei României", se arată în cadrul comunicatului semnat şi trimis de Boboc la Centru. În ceea ce îl priveşte pe parlamentarul Vasile Varga, acesta şi-a exprimat încrederea în noul preşedinte interimar al PNL-ului. "Este benefică la ora actuală venirea lui Klaus Johannis în calitate de preşedinte, până la congresul de la finalul lunii", a declarat Varga.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro