Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ploaia de ieri nu a fost la fel de consistentă în tot județul

După o lungă perioadă în care norii au tot trecut pe deasupra Brăilei dar ploile s-au lăsat așteptate, astăzi, miercuri, 20 mai, prognozele meteorologilor chiar s-au adeverit și în municipiu a plouat destul de consistent. Din păcate, ceea ce s-a văzut în oraș nu este valabil și în alte zone ale județului, iar cine crede că deja am scăpat de secetă se cam înșeală. Conducerea Direcției Agricole ne-a informat că în partea de sud-vest a județului, mai exact în zona unor localități precum Roșiori, Bărăganu sau Ciocile, încă nu plouase deloc până astăzi la ora 14.00. În restul județului, însă, inclusiv în zona municipiului și a localităților învecinate cu acesta, s-au consemnat, până la aceeași oră, cantități de precipitații cuprinse între 5 și 10 litri pe metrul pătrat, prea puțin pentru a acoperi deficitul de apă din sol instalat după seceta prelungită din ultimele luni. Prognozele meteo anunță, totuși, precipitații până la sfârșitul acestei săptămâni, astfel că agricultorii încă mai speră că vor avea parte, în sfârșit, de ploile pe care le așteaptă de atâta timp.




Categorie articol: 

Comentarii