Mergi la conţinutul principal

A plecat la nuntă cu ML-ul, dar a ajuns la spital cu salvarea!

Un bărbat de 47 de ani, care conducea pe 1 Decembrie 1918, sâmbătă după-amiază, Mercedesul ML al unui patron din oraş, în drum spre o nuntă, n-a acordat prioritate de trecere unui Opel Astra care circula regulamentar pe Griviţa şi a ajuns la spital. ML-ul a fost dat cu roţile în sus în urma impactului, iar imediat ce ocupanţii au fost scoşi din bolid, între care şi soacra mică, preocupată să strângă o pungă cu bani la piept, prietenii şoferului au venit, au întors maşina şi duşi au fost. Poliţia şi Salvarea au fost anunţate de către angajaţii covrigăriei din colţul străzii. Ionel Laurenţiu Pilaf, aflat la volanul ML-ului, a avut mare noroc şi a scăpat fără leziuni grave. S-a lovit doar la cot. La cotul stâng, cel pe care-l atârna ostentativ pe geam. "Medicii de la salvare i-au pus o pungă pe mână şi au plecat cu el. Ceilalţi, între care şi soacra - aveau toţi flori de nuntă mare în piept - au fost luaţi cu alte maşini", ne-a povestit unul dintre martori.

"Pacientul este stabilizat, are contuzie la nivelul cotului stâng, la cât de grav a fost accidentul, a scăpat uşor. Neurologul i-a recomandat doar radiografie, plaga nici n-a necesitat sutură. Singura problemă ar fi că este sub un tratament pentru împiedicarea formării cheagurilor de sânge, iar astăzi (n.r. - sâmbătă) nu şi-a luat tratamentul. Sângerarea n-a fost abundentă, dar va rămâne sub supraveghere", ne-a declarat dr. Rodica Rădiţa Ciontu, din cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Brăila. Bărbatul a rămas internat şi n-a mai ajuns la nuntă. Soţia lui, cardiacă - din spusele medicilor - a fost anunţată "cu delicateţe" şi, după câteva zeci de minute, a venit la spital. Ambii au ratat nunta. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Iniţial, ambii şoferi au spus că se aflau pe culoarea verde a semaforului. Martorii susţin, însă, că ML-ul a forţat culoarea roşu a semaforului, şi lovit chiar în zona de tracţiune, a făcut un salt care era cât pe ce să-i coste viaţa pe ocupanţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro