Mergi la conţinutul principal
Legenda muzicii rock româneşti aniversează 45 de ani de la lansarea «Cei ce ne-au dat nume»

Phoenix, două concerte la The Music Pub Brăila

• primul eveniment va avea loc pe 24 noiembrie (vineri), iar al doilea pe 26 noiembrie (duminică), ambele pe scena The Music Pub • potrivit organizatorului, ambele concerte sunt speciale, deoarece au ca temă principală “Anotimpurile”, în special iarna

 

Poate una dintre cele mai apreciate şi importante trupe rock din România, Phoenix, va ajunge la Brăila pentru a susţine două concerte extraordinare la finele acestei săptămâni. Este vorba despre un eveniment programat vineri, 24 noiembrie, şi altul duminică, pe 26 noiembrie, ambele pe scena The Music Pub (situat în str. Mihai Eminescu, nr. 56 - fostul restaurant Rubin). Cele două concerte fac parte din manifestările culturale organizate în acest an de The Music Pub şi prezentate de Cătălin Curcă. Potrivit organizatorului, ambele evenimente sunt speciale, deoarece au ca temă principală “Anotimpurile”, în special “Iarna”, astfel că îşi propun să le amintească brăilenilor de sărbătorile care se apropie. Totodată, mini-turneul Phoenix în Brăila vizează şi faptul că trupa aniversează 45 de ani de la lansarea albumului “Cei ce ne-au dat nume”. “Discul avea să schimbe pentru totodeauna faţa muzicii româneşti şi a impus, pentru Phoenix, «semnătura» unor piese celebre ca «Nunta» sau «Negru Vodă». Cei ce au dat nume rock-ului românesc au ales atunci un drum muzical nou, o modalitate de exprimare care a permis folclorului arhaic să primească dimensiunea ce de drept i se cuvenea: expresia modernă. Au urmat «Fata verde», «Mugur de fluier», «Strunga», apoi visul simfonic, «În umbra marelui URSS», «Baba Novak», recorduri de albume vândute, sute de concerte în România şi în străinătate, milioane de spectatori şi de emoţii, şi, mai ales prezentul, cu renaştere şi compoziţii noi - peste jumătate de veac de muzică dăruită tuturor, de care ne vom aminti împreună în 24 şi 26 noiembrie la The Music Pub. De altfel, singura locaţie care oferă brăilenilor evenimente de calitate săptămânal”, a afirmat Cătălin Curcă.

Trebuie precizat că preţul unui bilet pentru oricare dintre cele două concerte Phoenix este de 100 lei. Rezervări se pot face telefonic la numărul 0746479279.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro