Mergi la conţinutul principal

Peste 1.500 de misiuni executate de jandarmii brăileni de la începutul anului

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila au executat aproximativ 1.600 de misiuni, în primele patru luni ale acestui an. Acţiunile executate au avut ca scop creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.
Din numărul total de misiuni, 171 au fost de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestărilor de protest, sportive şi cultural-artistice. Alte 1.202 au vizat menţinerea ordinii publice, atât în municipiu, cât şi în judeţul Brăila. Pe lângă acestea, se adaugă acţiuni de intervenţie, misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere, dar şi acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii, cum ar fi Poliţia, lucrătorii Biroului pentru Imigrări Brăila, ITM, DIICOT, RENEL.
Jandarmii brăileni, atât în mod independent, cât şi în cooperare cu efective ale Poliţiei, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional. Pe timpul acestor misiuni au fost constatate 73 de infracţiuni cu 98 de autori depistaţi.
"De asemenea, au fost aplicate 564 de sancţiuni contravenţionale, în cea mai mare parte pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Dintre acestea, 412 sunt amenzi, în valoare de peste 140.000 lei, iar 152 sunt avertismente", a declarat plt. maj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro