Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Peste 150 de urmariti prinsi de politisti

Anul acesta, politistii de la Compartimentul Urmariri al Serviciului de Investigatii Criminale Braila au depistat 158 de persoane date in urmarire nationala. Dintre acestea 51 sint minori disparuti, ce au fost gasiti si redati familiilor sau reintegrati in cadrul apartamentelor de tip familial ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Oamenii legii au prins si 98 de persoane care se sustrageau punerii in aplicare a unor mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea ori de arestare preventiva, pentru savirsirea de infractiuni.
In intervalul amintit, politistii de la Urmariri au reusit sa dea si de urma altor 107 persoane ce fusesera semnalate disparute, dar inainte sa fie date in urmarire, dintre acestea 64 fiind minore. De asemenea, in urma colaborarii cu autoritatile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala - Biroul National Interpol, s-a reusit localizarea, arestarea pe teritoriul altor state si extradarea a 30 de persoane urmarite de autoritatile romane, 20 fiind depistate pe teritoriul Spaniei, 3 in Germania, cite doua in Italia, Franta si Grecia si una in Irlanda. "Alti 128 de braileni urmariti international se sustrag executarii unor pedepse privative de libertate, 31 dintre acestia fiind deja arestati si urmeaza a fi extradati din Spania (17), Italia (6), Franta (5) si din Olanda, Germania si Anglia, cite unul. Cine poate da relatii despre prezenta unor disparuti sau urmariti, care se afla in tara sau strainatate, este rugat sa se adreseze celei mai apropiate unitati de Politie", ne-a precizat subinspector Jenel Sogor, purtator de cuvint al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii