Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Pensionar din Scorţaru Vechi i-a rupt mâna vecinei

Ştefan Ilie, de 66 de ani, pensionar din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi violare de domiciliu. Bătrânul a refuzat să facă declaraţii în momentul în care a fost reclamat la poliţie, având o "atitudine sfidătoare" şi în faţa procurorului de caz.
Potrivit anchetatorilor, Ştefan Ilie se învecinează cu Domnica Juchi, de 73 de ani, cei doi aflându-se în relaţii conflictuale de mai mulţi ani, datorită gardului despărţitor. În ziua de 19 mai 2014, în jurul orei 9:30, bătrâna s-a hotărât să înlocuiască stâlpii de la gardul despărţitor, care putreziseră. În acel moment, şi-a făcut apariţia vecinul ei, Ştefan Ilie, care a început să o înjure, motivând că mută gardul ca să-i fure din teren.
Agresorul s-a dus apoi şi a luat o bară din metal, ca să o pedepsească pe vecină-sa. Văzându-l înarmat, aceasta s-a refugiat în curte, dar a fost ajunsă din urmă, chiar în faţa casei. Furios, pensionarul a încercat să o lovească pe bătrână în cap, dar aceasta s-a apărat, ridicând mâna stângă deasupra capului.
După ce a lovit-o cu bara metalică peste antebraţ, facturându-l, inculpatul a părăsit în grabă curtea victimei, prin acelaşi loc pe unde intrase neinvitat. Ajutată de consăteni, Domnica Juchi a sunat la 112, ajungând ulterior la UPU Brăila, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi unde i s-a pus mâna stângă în ghips. Bătrâna, care a avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, solicită 3.000 de lei despăgubiri de la vecinul bătăuş.

 




Categorie articol: 

Comentarii