Mergi la conţinutul principal

O porţie serioasă de umor cu Anisia şi Serghei

Anisia şi Serghei, doi actori de comedie din Moldova, vor susţine un spectacol excelent, joi, 8 octombrie, pe scena The Music Pub din Brăila. Artiştii îi invită pe brăileni, începând cu ora 20:00, la un show Stand-Up Comedy memorabil. Anisia şi Serghei sunt unii dintre cei mai îndrăgiţi actori ai genului pentru că ştiu cum să destindă publicul şi o dovedesc la fiecare spectacol. "Anisia este una dintre cele mai frumoase şi deştepte blonde (aici avem o contradicţie în termeni), a câştigat festivalul de satiră şi umor de la Târgu Mureş, în anul 2013 şi multe alte concursuri locale, este de altfel şi protagonista emisiunii cu numele «Bla Bla cu Anisia», un show de divertisment cunoscut la nivel local (Iaşi). La Brăila ea îi va face pe toţi bărbaţii prezenţi în sală să lăcrimeze. De râs!", a declarat muzicutistul Cătălin Curcă, organizatorul evenimentului. Cât despre Serghei, trebuie precizat că acesta a debutat în anul 2012 şi de atunci a susţinut nenumărate spectacole în toată ţara. "Este genul de om care se face plăcut prin naturaleţe, prin glumele inteligente şi, nu în cele din urmă, prin accentul lui moldovenesc. Amândoi ştiu să distreze publicul, oriunde se duc", a mai completat sursa citată. Mărturii în acest sens le stau zeci de spectacole reuşite, realizate împreună atât în Moldova, cât şi în Ardeal sau Bucureşti.
Spectacolul Stand-Up Comedy ce va avea loc, joi, pe scena The Music Pub (situat pe Str. Mihai Eminescu, nr. 56, Brăila), are preţul de 15 lei. Cei interesaţi de eveniment pot face rezervări la numărul de telefon 0745/479.279.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro