Mergi la conţinutul principal

Noutăţi legislative contabile

Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură (CCIA) Brăila a anunţat că va organiza sâmbătă, 21 februarie (orele 09.00 - 14.00), un seminar având drept scop informarea corectă şi completă a contribuabililor persoane juridice cu privire la noile reglementări contabile, aplicabile din acest an. Mai precis, în tematica de seminar vor fi prezentate detaliat şi explicate cu exemple practice modificările legislative apărute, respectiv OUG 79/2014 şi noile Reglementări contabile, aprobate prin OMFP 1802/2014, aplicabile începând din ianuarie 2015: informaţii ce trebuie prezentate în situaţiile financiare anuale şi raportările contabile întocmite pentru 31 decembrie 2014; transpunerea prevederilor Directivei 2013/34/UE; principalele aspecte şi exemple cu privire la aplicarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate. "Având în vedere toate noutăţile legislative, Camera a considerat oportună organizarea unui astfel de eveniment. Cursul va fi susţinut de un specialist din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care va răspunde întrebărilor celor interesaţi. La final cursanţii vor primi un certificat de participare şi suport de curs", ne-a declarat Ştefan Fusea, preşedintele CCIA Brăila. Mai multe informaţii despre acest seminar, precum şi formularul de înscriere sunt disponibile pe pagina web a organizaţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro