Mergi la conţinutul principal

Noul Mers al Trenurilor pentru Făurei

De ieri, mai precis duminică, 15 decembrie, a intrat în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor, care va fi valabil până la 13 decembrie 2014. În ediţia print din weekend-ul abia încheiat "Obiectiv Vocea Brăilei" v-a prezentat tabelul cu sosiri - garări - plecări pentru staţia CFR Brăila, şi continuăm în prezenta cu tabelul aferent staţiei Făurei. Zilele următoare vom prezenta noul mers al trenurilor şi pentru staţiile Barboşi şi Galaţi
Revenind la Staţia CFR Făurei, tabloul care a intrat în vigoare de duminică, 15 decembrie, cuprinde 42 de poziţii pentru tot atâtea trenuri (inclusiv cele cu caracter facultativ) cu rang Regio şi InterRegio spre relaţia Buzău - Bucureşti, dar şi spre Constanţa.

Pentru cei interesaţi, broşura "Mersul Trenurilor de Călători 2013 -2014" poate fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară, la preţul de 13 lei. Deoarece conţinutul poate fi updatat, CFR îndeamnă călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro