Mergi la conţinutul principal

Noul Mers al Trenurilor 2017 - 2018

• în acest weekend, compania CFR Călători trece la implementarea noului orar de circulaţie al trenurilor valabil până în decembrie anului viitor  

 

CFR Călători informează că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 9/10 decembrie a.c., intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2017 - 2018, care va fi valabil până la data de 8 decembrie 2018. Compania punctează într-un comunicat de presă că “oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin urmărirea şi realizarea unui serviciu de calitate, cât şi prin satisfacerea nevoilor clienţilor, în limita resurselor disponibile ale CFR Călători”.

Zilnic se vor afla în circulaţie între 1.200 şi 1.300 de trenuri, în funcţie de perioada din an. De exemplu, Trenurile Zăpezii circulă din 11 decembrie către destinaţii montane precum Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng). În zilele de weekend biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Braşov şi retur) au reduceri între 31% şi 56%. De asemenea, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, de luni până joi, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25% (reducerea de se aplică la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral).

Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2018 legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, CFR Călători subliniind că în continuare trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa îşi vor menţine duratele reduse de parcurs, de aproximativ 2 ore.

Aşa cum v-am obişnuit, în ediţiile viitoare vă vom prezenta tablourile de garare pentru staţiile CFR Brăila, Făurei, Barboşi şi Galaţi, valabile odată cu trecerea la noul Mers al Trenurilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro