Mergi la conţinutul principal

Nouă conducători auto au devenit pietoni

Poliţiştii au constatat 85 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 24.120 lei. Au reţinut în vederea suspendării 9 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
În noaptea de 5 spre 6 martie, la ora 02.00, poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Brăila l-au depistat în trafic, pe DJ 212, în comuna Tichileşti, pe localnicul Florentin O. (21 de ani), în timp ce conducea un autoturism ,,Fiat aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care şoferul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologce de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro