V-ati intrebat vreodata de ce unele relatii par mai „de succes” decat altele? Oare ne nastem cu o anumita predispozitie catre iubire (ca aceea pentru o anumita boala) sau suntem cumva intr-un punct neutru si „viata” ne modeleaza? Oferim la randul nostru iubire in functie de propriile nevoi?
Adesea, intalnim iubirea ca o experienta care se naste brusc, arde ca o flacara la intalnirea cu celalalt, care poate fi un strain oarecare, dar care trezeste o traire interioara intensa. Pentru altii, este o traire si un fel de a simti care se cristalizeaza treptat si care are nevoie de timp, de certitudini doveditoare de incredere. Aceste doua feluri foarte diferite, dintr-o paleta mult mai larga de reprezentari despre cum poate fi trait sentimentul de iubire, sugereaza doua procese opuse. Arata, insa, cat de diferit ne raportam la acest sentiment, desi ambele sunt modalitati de a iubi. Experientele iubirii pot fi deosebite, pentru ca, de exemplu, abilitatea noastra de a simti nu este dublata de abilitatea de a o arata.
Importanta relatiei mama-copil
Unele dintre nevoile noastre sunt innascute si se manifesta sub forma unor mecanisme interne foarte sofisticate si greu de inteles, care se activeaza si se dezvolta inca din primele interactiuni dintre mama si copil (interactiuni diadice). Cu cat relatia este mai reusita, cu atat viitorul adult deprinde o usurinta mai mare de a intra in relatii sanatoase, inclusiv de iubire. In caz contrar, ramane expus sansei, daca intalneste o relatie „corectiva” care sa schimbe ceva sau, de ce nu, ramane intr-o relatie terapeutica, ce ar aduce ceva nou in destinele lui relationale. Modurile initiale de relatie devin tipare adanci, mai puternice decat intentia sau vointa.
Anatomia iubirii
Mai departe pe farmaciata.ro.
