Mergi la conţinutul principal

Nerezolvarea dosarului "Iorga" - marele esec al Politiei brailene

Judiciarul si Ordinea Publica, "doldora" de "A.N."-uri

Chiar daca politica Internelor s-a schimbat considerabil in ultimii ani, nu bine le sade politistilor care au la mapa dosare cu autori necunoscuti, unele vechi, de pe vremea cind unii dintre ei abia imbracau uniformele de politisti. Astfel, la inceputul acestui an, in scriptele Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, erau 4.017 dosare cu "A.N.", din care 1.275 aflate in evidenta pasiva, ca si inchise. Pe parcursul anului, Politia braileana a mai inregistrat 2.332 de fapte cu autori necunoscuti, din care sapte au fost primite de la alte institutii, iar trei restituite de alte unitati. Dintre acestea, nou inregistrate, judiciaristii au reusit sa solutioneze 1.382, respectiv 21,74% din totalul celor in lucru. La sfirsitul lunii noiembrie a.c., Politia braileana mai avea in lucru 4.974 de dosare, din care 3.538 in evidenta activa. Judiciarul, respectiv Serviciul de Investigatii Criminale, numara si acum 2.096 "boabe" cu "A.N.", Crima Organizata si Antidrogul - sase spete, Economicul sau Politia de Investigare a Fraudelor are 28 de fapte cu autori necunoscuti in lucru (mult, pentru specificul departamentului), Politia Rutiera- cinci, alte formatiuni- doua cauze, iar Ordinea Publica - 1.272 de spete cu autori necunoscuti, dintre care 678 in mediul rural, iar 596 in cel urban. Cert este ca ponderea faptelor cu "A.N." o reprezinta furturile, 84% din totalul spetelor inregistrate. Acestea sint "in curtea" judiciaristilor, asa cum sint si faptele cu violenta, crimele, violurile. De giturile ofiterilor de la Judiciar atirna, inca, si dosare ca: "Negoita", Taximetristul" si "Versace". La acestea, vechi de cite noua ani, s-a adaugat in acest an, si atacul mafiot cu cocteiluri Molotov comis, in primavara, asupra comisarului Ionel Iorga si asupra familiei sale. Desi se afla in evidentele serviciilor specializate, solutionarea cazului lui Iorga ramine si de competenta Politiei, mai ales in privinta intocmirii materialului probatoriu, coroborarii probelor, identificarii autorilor si "agatarii" lor. Iata, pe scurt cele mai rasunatoare "A.N."-uri ale Politiei brailene.
DOSARUL "IORGA". La finele lunii mai a.c., caz fara precedent in Romania: comisarul Ionel Iorga, 42 de ani, sef al Crimei Organizate brailene pina in aprilie a.c.- cind si-ar fi dat demisia, impulsionat, se pare, si de frecventele amenintari cu moartea ale unor indivizi pe care-i cercetase pentru proxenetism- a fost atacat in propria-i casa, cu sticle incendiare, cu intentia clara de a fi ucis. Atacul a fost premeditat in amanunt: infractorii au sistat alimentarea blocului cu apa si energie electrica. Doar prezenta de spirit a unui vecin, politist si el, l-a salvat pe Iorga de la moarte. Locatarii blocului MAI din Ansamblul Buzaului, in care stau numai ofiteri de politie, au fost, cu mic, cu mare, treziti de explozia puternica, provocata in apartamentul comisarului Ionel Iorga. Comisarul s-a trezit in flacari, doua sticle incendiare fiindu-i aruncate chiar spre pat, unde Iorga dormea impreuna cu sotia si copilul in virsta de un an si jumatate. Atacatorii nu sint niste neinitiati: mai intii au intrerupt alimentarea cu apa si energie electrica a blocului, au calculat timpul in care apartamentele de la parter ramin fara apa, dupa care au trecut la atac. Si-au pregatit sticlele cu cocktail Molotov chiar sub balconul dormitorului lui Iorga si - dind dovada ca stiau pina si felul in care este mobilata casa comisarului - au spart cu o piatra cubica, de 30/40 cm, geamul termopan al balconului, chiar pe directia patului, dupa care au aruncat cele doua sticle spre culcusul fostului sef al Crimei Organizate. La dosar lucreaza, acum, serviciile specializate, Politia urmind sa coroboreze probele, sub stricta coordonare a magistratilor. Culmea este ca, dupa acest atac, nici politistii si nici alte servicii de resort n-au invatat mare lucru, astfel incit, reamintim, in toamna acestui an, reporterii nostri au simulat nestingheriti un atac similar, in acelasi bloc al MAI-ului din municipiu. "Succesul" actiunii noastre a dovedit, in mod cert, ca orice politist poate fi expus intimidarii grupurilor mafiote.Totusi, actuala comanda a Politiei spera sa puna gheara pe creierul atacului asupra lui Iorga, nu numai pe executanti.
DOSARUL "CLAMPI". Desi nu-i un "A.N.", Dosarul "Clampi" se inscrie intre cauzele cele mai grele ale Politiei brailene. La aceasta cauza a lucrat abitir indeosebi comisarul Ionel Iorga. Desi inregistrata ca un succes al anului 2004, speta s-a subtiat de la o zi la alta. Inca din start, desi identificati ca si proxeneti, fratii Tanase n-au fost prinsi. Apoi, nici sechestrul asigurator instituit pe bunurile obtinute din proxenetism si acelea ale autorilor nu s-a dovedit a fi tocmai solid. O instanta tulceana a dat bunurile, indeosebi masini de lux, unor terti care s-au prezentat cu acte de vinzare- cumparare intocmite de mina. Unul dintre frati a fost prins si a facut citeva luni de puscarie, dupa care a fost pus in libertate, tot de catre o instanta tulceana. Dosarul nu e inchis, iar politistii de la "Urmariti" si de la Crima Organizata inca lucreaza la prinderea capilor gruparii, despre care exista vagi informatii ca ar fi trecut, bine merci, cu pasapoarte false, in fostul Spatiu Schengen.
DOSARUL "VERSACE". In ziua de 17 octombrie 2003, in jurul orei 16.20, cadavrul lui Lucian Codrin Babus, zis "Versace", de 32 de ani, din Bacau, a fost descoperit pe o sola de lucerna din satul Berlescu, in apropiere de orasul Ianca. Victima prezenta numeroase lovituri/ intepaturi la nivelul capului si al spatelui, care au produs decesul, si era incendiata in proportie de 50%. Anchetatorii au stabilit ca bacauanul fusese ucis in alta parte, fiindca la fata locului nu fusese gasita nici o picatura de singe, posibil pe raza judetului nostru, inghesuit intr-o geanta de voiaj, transportat pina in Berlescu, unde a fost invelit intr-o patura stropita cu substante inflamabile si incendiat. La fata locului s-a gasit o foarfeca de croitorie, posibil arma crimei. Asupra cadavrului au fost gasite mai multe inscrisuri care au condus la identificarea victimei, intre care un carnetel cu nume si diverse sume de bani in dreptul acestora. In cercetarea acestui caz nu s-a inaintat in acest an. DOSARUL "NEGOITA". Oribila crima din Str. Cojocari, consumata la 5 iulie 1996, asupra doctoritei Mariana Negoita, cu un sadism de-a dreptul patologic, e departe de a fi elucidata. De 9 ani, anchetatorii tot pun cap la cap elementele din dosar pentru a da de urma faptasului - un scelerat care a ucis-o pe doctorita, in propria-i casa, cu 53 de lovituri de cutit. Tinind cont de dificultatea cazului, acesta ramine cel mai misterios asasinat din ultimii 25 de ani, la Braila. Nici in acest an, nu s-a mai intimplat nimic in cazul Dosarului "Negoita".
DOSARUL "TAXIMETRISTUL". Taximetristul Stan Enache, 43 de ani, a fost ucis, la 26 noiembrie 1995, iar cazul este, de asemenea, neelucidat. Barbatul, frate cu sotul unei verisoare a doctoritei Negoita, a fost gasit mort intr-un canal de irigatii, in zona Martacesti- Silistea. Cadavrul prezenta o agresiune complexa si era impuscat in cap. Dosarul mortii lui Stan Enache are 16 volume, continind 10.000 de file. O vreme, judiciaristii au lucrat in paralel la dosarele "Negoita" si "Taximetristul", dupa care au conchis ca intre cele doua nu exista elemente comune, motiv pentru care le-au separat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro