Mergi la conţinutul principal

Ne pleacă valorile din Brăila. Comisarul şef Glugă şi-a luat bilet spre Constanţa

Domnu’ Dragomir, băi Chiriac, faceţi fraţilor ceva, că ne pleacă valorile din Brăila şi, în ritmul ăsta, în 2-3 ani, o să rămâneţi numai voi doi în oraş.

Uite, cel mai recent exemplu în acest sens îl constituie comisarul şef Adrian Glugă. Un poliţist care pe vremuri, adică acum 10 ani, întocmea nişte comunicate de presă de ziceai că le scrie cu rândeaua. Săreau aşchiile în toate direcţiile când citeai un comunicat semnat de domnu’ Glugă.

Dar iată că în timp ce eu făceam mişto la Scormonitoru de dl. purtător de vorbe Adrian Glugă, prin 2007, el şi-a văzut de treaba lui şi a urcat pe scara ierarhică până la funcţia de inspector şef şi gradul de comisar şef. Şi nu are decât 44 de ani, adică aproximativ încă 6 ani până la pensie. Iar când zicem pensie, ne referim la pensia specială de 9000-10.000 de lei pe care Glugă o va încasa lunar.

Şi dacă tot veni vorba de pensie, Adrian Glugă vrea mai mult. Căci de ce să nu iasă el la pensie din postura de chestor, care asigură nişte “meleoane” bune în plus la pensie? Aşa se face că valoarea Brăilei Adrian Glugă se pregăteşte să ajungă şef de inspectorat la Constanţa. De asta s-a şi dus joia asta (17 mai 2018) să susţină examenul pentru accederea în funcţia de inspector şef al IPJ Constanţa. Nu ştim ce va face Glugă la examen, căci mai erau doi candidaţi înscrişi pentru acest post, ambii din IPJ Constanţa. Cel mai probabil, va câştiga cel care va reuşi să deschidă mai repede uşa cu capul.

În fine, o să vedem ce va face Adrian Glugă la examenul pentru Constanţa. Dacă va fi să promoveze acest examen, Brăila va fi cu siguranţă mai săracă pentru că unde mai găseşti un poliţist care să ajungă în vârful ierarhiei fără să fi prins măcar un hoţ de calibru la viaţa lui? Unul d'ăla cu guler alb şi diplomatu' plin cu bani. (Poliţist de Grădiniţă)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro