Mergi la conţinutul principal

Nazare îi cere socoteală ministrului Fondurilor Europene

Deputatul PNL Brăila Alexandru Nazare a lansat un mesaj destul de dur la adresa lui Eugen Teodorovici, ministrului Fondurilor Europene. Ex-PDL-istul a emis, ieri, un comunicat de presă, prin intermediul căruia îi solicită ministrului lui Teodorovici să facă publice concluziile auditului Comisiei Europene în urma căruia au fost suspendate plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) 2007-2013 şi măsurile pe care le ia instituţia pe care o conduce pentru a soluţiona problemele. "Briliantul ministru Teodorovici a încercat să ascundă sub preş problemele în utilizarea fondurilor europene, lăudându-se, în schimb, cu rate nemaivăzute de creştere a absorbţiei la hectar mai ceva ca în perioada colhozurilor. În decursul anului 2014 i-am cerut de nenumărate ori socoteală domnului Teodorovici, inclusiv cu prilejul audierii comisarului european Corina Creţu, cu privire la suspendarea de facto a POS-CCE şi a POS-DRU. De fiecare dată, ministrul Teodorovici a negat gravitatea problemei şi a promis marea cu sarea. Iată însă că lucrurile nu sunt deloc aşa briliante, iar Comisia Europeană a dispus suspendarea plăţilor pentru unul din programele operaţionale finanţate din bugetul 2007-2013", a declarat Nazare. Totodată, liberalul a subliniat că Ministerul Fondurilor Europene pare să fie într-o perioadă de negare a realităţii, însă situaţia este foarte gravă, deoarece România nu va mai primi bani de la Comisia Europeană până la rezolvarea problemelor identificate de auditorii de la Bruxelles. "Suntem în ultimul an de cheltuire a fondurilor alocate perioadei 2007-2013 şi deja ştim că vom pierde sume foarte mari pentru proiectele de infrastructură şi mediu. De aceea, România nu îşi permite să piardă fondurile destinate competitivităţii economice din cauza luptelor pentru putere din interiorul PSD", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro