Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Luarea de mită la PTF Siret nu era sporadică, ci un proces coordonat, organizat ierarhic-referat DNA

Luarea de mită de la PTF Siret nu era sporadică şi nici accidentală, ci un proces coordonat, organizat ierarhic, în care fiecare avea un rol stabilit, ştia ce riscuri îşi asumă, iar recompensa era pe măsura contribuţiei, se arată în unul dintre referatele cu propunere de arestare înaintate instaţei.

Totrodată, anchetatorii au stabilit că în PTF Siret erau două categorii de făptuitori - poliţiştii de frontieră care cereau deschis mita, care negociau şi se târguiau cu cei care treceau prin vamă, dar şi poliţiştii de frontieră care încearcau să disimuleze faptele. Aceştia aveau mai multe metode, adică fie verificau sub birou paşapoartele şi ascundeau bancnota în palmă sau luau cu un gest rapid, urmat de introducerea bancnotei, de regulă, în buzunarul interior al hainei.

Au fost situaţii observate în timpul monitorizării făcute de anchetatori în care mita era luată de unii poliţişti de frontieră în faţa colegilor, care chiar interveneau în negociere.

Redăm mai jos o conversaţie interceptată de anchetatori, din decembrie 2010, din referatul cu propunerea de arestare înaintat instanţei, obţinut de NewsIn.

"Costache Manuel Eugen: Băi, omule, deci, mie... mi-ai pus, cât ai pus aici?

Interlocutor: 40

CME: Eee, pui 70, dă încoace...hai, mai pune 50!

I: Şefu', 50?

CME (pol întinde mâna dreaptă, în care are o bancnotă ce pare a fi de 50 de euro, spre geamul ghişeului): Dă încoace paşaportul! Mai pui 50, că îţi tai capu' dacă nu!.

I: Nuuu, nuuu, şefu! Apoi, lasă-mă o leacă!

CME: Ceapa ta de drac!

I: Ai văzut?

CME: (neinteligibil)

I: Altă dată ies mai ieftin o leacă

Gâza Ionel: Altă dată, înapoi!

I: Altă dată, nu înapoi!

GI: Altă dată înapoi şi stai la rând!"

Pe de altă parte, se arată în referatul citat, unii poliţişti de frontieră luau mită fără niciun criteriu de selecţie, alţii folosind anumite metode, nu se iau bani oricum, oricât şi de la oricine. Mai mult, unuia dintre investigatorii sub acoperire i-a fost chiar predată o lecţie despre cum se ia şpagă. ("Tu, când ai venit, îşi faci ochiul, tu deja ştii - <Acela! Pac! Aha, aha> Adică tu, când ai pus mâna, să ştii frate, pentru ce.").

Poliţiştii de frontieră văd tonetele din vamă ca "maşini de făcut bani", chiar îi invidiază pe vameşii care câştigă de trei ori mai mult. Spre exemplu, pentru 30 de cartuşe de ţigări se dă mită 100 de lei, iar unul dintre poliţişti, aflat lângă un ghişeu monitorizat, este înregistrat în timp ce vorbeşte cu vameşul spune "La zece cartuşe, pune 300 de mii. Dă-i în p... mea! Să se ducă înapoi! Da' ce, eu nu vând ţara aşa de ieftin!".

Potrivit DNA, mita nu se dădea doar în bani, ci şi în prăjituri, usturoi sau băuturi alcoolice. De altfel, la diferite intervale de timp, în tonetă apare şeful de grupă sau un alt poliţist, care colectează banii. Această modalitate este menită să împiedice descoperirea sumelor de bani asupra celor care iau mita, în cazul unui control inopinat. Banii erau ascunşi până la ieşirea din tură în mobilierul laboratului criminalistic.

Înainte de terminarea turei, pe o canapea, şefii poliţiştilor aranjează banii pe copiuri, îi împart în teancuri în vederea redistribuirii către fiecare lucrător din tură. De exemplu, un poliţist care a lucrat la tonetă în tura respectivă primeşte între 1.000 de 2.000 de lei.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti urmează să dezbată, vineri, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii anticorupţie pentru 44 de poliţişti de frontieră şi vameşi reţinuţi în cazul Siret, 15 mandate de arestare fiind deja emise în acest dosar.

Astfel, trei complete de judecată urmează să se pronunţe asupra propunerilor de arestare preventivă formulate de procurorii anticorupţie, care au cerut instanţei, în total, arestarea a 59 de persoane, un lot de 15 poliţişti de frontieră fiind deja în arest, solicitarea DNA fiind admisă de Curtea de Apel Bucureşti vineri dimineaţă.

Zeci de poliţişti şi vameşi de la PTF Siret au fost aduşi, în cursul zilei de joi, la sediul DNA din Capitală, după ce, în cursul dimineţii, ofiţerii DGA şi procurorii au făcut peste 70 de percheziţii în judeţul Suceava.

Vizat de ancheta procurorilor este Aurel Anea, comisar de poliţie şi fost şef al PTF Siret, acuzat de luare de mită în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Patru vameşi au fost de asemenea reţinuţi de anchetatori - Sorin Şcladan, Nicu Cezar Schiopor, Lazăr Ungureanu şi Simion Coroliuc, acuzaţi de dare de mită în formă continuată.

Anchetatorii fac cercetări şi cu privire la 54 de poliţişti de frontieră de la PTF Siret - Ilie Cosmei, Alina Olivia Mandiuc,Cătălin Zebreniuc, Florin Sticleţ, Adrian Holca, Constantin Adrişan, Daniel Grigoraş, Vasile Sasu, Iulian Radu, Adrian Iuga, Marcel Coroi, Daniel Barbă, Manuel Costache, Radu Lucanu, Dănuţ Neagu, Vasile Bălici, Adrian Grosu, Daniela Căpăţînă, George Jacotă, George Slevoacă, Cristinel Ţiprigan, Traian Hai, George Lavric, Ionel Gîză, Luchian Posmangiu, Adrian Mudrac, Gheorghe Neramţu, Fănel Rădăcină, Rodica Nichiforiuc, Romis Luchean, Gheorghe Pavlovici, Ilie Zaharia, Silviu Pomohaci, Bogdan Rurac, Sorin Strugar, Sorin Sumanariu, Vasile Secrier, Virgil Jităriuc, Viorel Ruşte, Ramona Costiuc, Toader Ilieşi, Cristina Filipoaia, Florin Lupu, Florin Matei, Lician Pintilii, Andrei Ciobanu, Mihaela Cosic, Elena Agapi, Mihai Tocilă, Elena Cizminiuc, Valentina Sauciuc, Georege Ungureanu, Loghin Timoci şi Cristian Nicolovici, acuzaţi de luare de mită în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro