Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: 42 de copii s-au intoxicat la o pensiune din judeţul Braşov, 26 dintre ei fiind spitalizaţi

Un număr de 42 de copii, cu vârsta între 5 şi 14 ani au avut nevoie, joi, de îngrijiri medicale, după ce au mâncat la micul dejun brânză, ruladă de pui şi gem, transmite corespondentul NewsIn.

Copiii participă la Cupa „Junior's Cup" la fotbal care se desfăşoară în aceste zile la Braşov şi provin, de la Academia de Fotbal Gică Popescu, Academia Gheorghe Hagi şi clubul Callatis Mangalia. Copiii s-au simţit rău imediat după masa de dimineaţă, prezentând simptome de toxinfecţie alimentară, 26 dintre aceştia fiind spitalizaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, alţi 16 primind tratamente perfuzabile la pensiunea din Tărlungeni unde sunt cazaţi şi unde au servit şi micul dejun.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje SMURD şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care au acordat primul ajutor copiilor care se simţeau rău.
„Este vorba de toxinfecţie alimentarã pentru cã numãrul copiilor este foarte mare. Dar starea lor este stabilã. În schimb au necesitat perfuzii pentru reechilibrare dupã o simptamatologie de greţuri, vãrsãturi, colici abdominale. Doi dintre ei sunt ceva mai grav, dar sunt monitorizaþi Astãzi (joi - n.r.) vor rãmâne internaţi toţi cei 26. Este posibil ca brânza sã fie problema, dar asta vor vedea cei de specialitate. Ei au spus cã au mâncat şi ieri brânzã, dar dacã a fost ţinutã la cãldurã, atunci nu e bine. Noi, oricum, am recoltat din vãrsãtura copiilor şi vom afla care este cauza exactã. Probabil cã este un stafilococ, ceva, dar dacã este vorba doar de greţuri, vãrsãturi, fãrã dezechilibrare, eu zic cã lucrurile vor evolua bine. Ambulanţa a intervenit chiar la faţa locului şi ne-au ajutat foarte mult", a spus dr. Felicia Constandiş, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov.

Dacă medicii suspectează brânza serivtă la micul dejun ca fiind cauza declanşării toxinfecţiei, părinţii unora dintre copii cred că rulada de pui este de vină pentru răul copiilor.

„Am venit de la Craiova. Bãiatului meu i s-a fãcut rãu dupã ce a mâncat ruladã de pui. El nu a mâncat brânzã, pentru cã nu îi place şi nu mãnâncã de fel. Suntem aici de marţi seara. Cred cã este vorba de toxiinfecţie alimentarã. A vomat de zece ori la rând. Am înţeles cã şi anul trecut au fost aceleaşi probleme cu alimentele la această pensiune", a spus unul dintre părinţi.

La faţa locului s-au deplasat echipe de control de la Direcţia Sanitar Veteinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia de Sănătate Publică, fiind ridicate mai multe probe din alimentele servite la micul dejun care vor fi supuse analizelor de laborator pentru a fi identificată cauza îmbolnăvirii copiilor.

„Am prelevat probe din apã şi din alimentele consumate de copii. Colegii au dus probele în laborator şi mîine (vineri - n.r.) vom avea rezultatele. Dupã ce vom avea aceste rezultate, vom şti ce mãsuri se impun", a declarat Dorin Enache, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov.
Comisarii de la Comisaritul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor care s-au deplasat la Tărlungeni, la pensiunea unde s-au intoxicat copiii, au constatat mai multe nereguli, unele dintre ele putând conduce la punerea în pericol a sănătăţii consumatorilor.â

În blocul alimentar al pensiunii au fost descoperite cantităţi de caş şi de urdă mucegăite, dar şi şuncă cu evidente urme de mucegai, ori carne fără documente de provenienţă sau elemente de identificare. Dacă analizele de laborator vor ieşi neconforme, unitatea va fi sancţionată cu o amendă între 20.000 şi 100.000 de lei, putându-se ajunge la închiderea definitivă a unităţii, în cazul în care se va constata că sănătatea consumatorilor a fost pusă în pericol. De asemenea, administratorii agentului economic vor suporta toate cheltuielile tratamentului celor afectaţi", a declarat Ionel Spătaru, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov.

Copiii afectaţi de toxinfecţia alimentară se află la Braşov pentru a participa la turneul de fotbal, „Junior's Cup 2011", la care participã peste 200 de echipe de copii şi juniori. Competiţia se desfãşoarã în perioada 09-14 august şi este cel mai mare turneu de fotbal pentru copii şi juniori, din sud-estul Europei, fiind prezente la start echipe din: Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Republica Moldova şi din 38 de judeţe ale României.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro