Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Monser s-a dat cu super suprainteligentii

Zilele trecute, colegii de la "Obiectiv" au primit prin curierat rapid (un mosulica de vreo 80 de ani) o invitatie la o conferinta de presa din partea Societatii de Infratire Romano-Americana Apolitica si Autonoma (SIRA) Braila. Pina aici, nimic anormal - mai putin numele acestei asociatii -, dar atentia ne-a fost atrasa salbatic de continutul invitatiei (pe care v-o prezentam in facsimil). Am ramas de-a dreptul siderati de mirobolantul text pe care s-au chinuit sa-l semneze nu mai putin de 3 persoane, printre care - surprize, surprize - si fostul inspector scolar general Viorel Mortu, in calitate de sef al Comisiei Culturale al SIRA. Asadar, "prin incubatorul ei de producere a stiintei la nivel mondial", SIRA anunta "lansarea prin internet a chemarii internationale adresata intregii populatii umane a planetei noastre sub genericul - Dumnezeu a dat cea mai extinsa si inepuizabila resursa naturala - energia pura ca mod de existenta obiectiva cu sistem informational super suprainteligent". Si, ca sa nu ramineti nelamuriti, vin si explicatiile, mai ales pentru cei mai putin super suprainteligenti: "Aceasta inedita energie activa neduala a fost posibil de pus in evidenta ca urmare a unei noi gindiri stiintifice despre lume si viata care abordeaza la concret mecanismele grefonice negative si pozitive determinative in creatia si autocreatia materialitatii lumii universale prin ea insasi".Deci, sa le luam pe rind, ca nu sintem asa de super suprainteligenti. Ce-am inteles noi, astia nesuper suprainteligentii: ca membrii SIRA au descoperit, in sfirsit, ca exista internetul. Deducem, de asemenea, ca au auzit ca pe internet se pot introduce toate prostiile si obscenitatile de pe lumea asta, asa ca si-au zis sa incerce si ei, mai ales ca asa obscenitate la adresa limbii romane greu se poate gasi (de exemplu, cit e DEX-ul de gros si internetul asta de mare, cuvintul grefonic este inexistent, deci s-au gindit sa-l bage ei). Apoi, chemarea este internationala, dar numai pentru populatia umana (porcii si gainile n-au ce cauta aici) a planetei noastre (alo, da-ti afara martianul ala din sala!). Si cum "autocreatia" se face, conform acestor super suprainteligenti, "prin ea insasi", cred ca nu mai are rost sa comentam: prin el insusi, textul cu pricina e autohalucinant. Dar nu ne-am lamurit ce cauta dom' profesor Mortu la semnatari. Probabil, din lipsa de activitate, s-a dat cu super extra mega suprainteligentii autonomi si apolitici ai Societatii de Infratire Romano-Americana. Apropo, cu care americani v-ati infratit, ca nu toti sint chiar asa de super suprainteligenti ca voi?! Ce sa zic, dom' profesor, daca veti spune ca ati semnat ca primarul, atunci sa nu va ginditi sa candidati la Primarie! Sinteti prea super suprainteligent pentru un asemenea post! La revedere si poate ne mai vedem pe net! Care e ID-ul dumneavoastra de pe mess.? Sa nu-mi spuneti ca super_suprainteligent2006. Ar fi prea inteligent pina si pentru dumneavoastra!




Categorie articol: 

Comentarii