Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a anunţat, marţi seara, că va candida la prezidenţiale, menţionând că nu este o decizie uşoară, dar este o provocare pe care şi-o asumă.
"Ca preşedinte, voi asigura pentru România o economie liberă şi sănătoasă, care creează locuri de muncă şi oportunităţi pentru tineri şi o viaţă decentă pentru pensionari, o Românie în care educaţia şi sănătatea sunt priorităţi", afirmă Macovei într-un mesaj video postat marţi seara pe site-ul www.macoveipresedinte.ro.
Monica Macovei a adăugat că a ales să candideze acum pentru că România este la răscruce. "Abia am terminat o campanie pentru a fi realeasă în Parlamentul European. Doream să continui de la Bruxelles şi în acest nou mandat lupta împotriva corupţiei, fraudei, pentru competiţie corectă în economie, să aducă românilor investiţii şi locuri de muncă. Între timp, ceva s-a schimbat în România. şi eu, ca şi voi, sunt nemulţumită de opţiunile de vot care ni s-au oferit. Opţiunile de vot care ne sunt impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală naţională. (...) Putem merge înainte, sau putem să ne întoarcem cu zece sau 20 de ani în urmă, alegerea este a noastră", a spus Macovei.

A pus bazele DNA

Aceasta s-a referit şi la activitatea sa profesională, menţionând că şi-a început cariera ca tânăr procuror, iar apoi a devenit avocat pentru drepturile omului. "La sfârşitul lui 2004, am fost numită ministru al Justiţiei. Era un moment în care de reforma Justiţiei depindea intrarea noastră în Uniunea Europeană. Am pus bazele independenţei Justiţiei şi am construit DNA. Acum, nu ca până în 2004, corupţii plătesc pentru faptele lor. Acum cinci ani am mers la Bruxelles. Am vrut să-mi servesc
ţara în continuare şi să contribui ca România să fie un stat modern şi prosper în Europa. Prin eforturile mele, în curând, infractorii din toată Europa îşi vor pierde şi averile nejustificate", a mai menţionat Macovei, potrivit agerpres.ro.

Decizie criticată

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a comentat decizia Monicăi Macovei, spunând că aceasta "a ales un drum în afara partidului" prin decizia sa de a candida la prezidenţiale şi opinând că aceasta este "o decizie care o împiedică să mai privească în ochi PDL-iştii care au dus-o în PE".
Pe de altă parte, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat că o candidatură independentă a Monicăi Macovei la alegerile prezidenţiale nu va afecta şansele candidatului Alianţei Creştin Liberale (ACL), ci, "în mod paradoxal", pe cele ale PMP.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii