Redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" au făcut recent o vizită de documentare la Parlamentul European de la Bruxelles, la invitaţia europarlamentarului Monica Macovei. De menţionat că aceasta este membru al Grupului Partidului Popular European, cel mai mare grup politic din PE. De asemenea, între altele, aceasta este şi membru al Comisiei de control bugetar, al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţiei şi afaceri interne, al Comisiei speciale pentru crimă organizată, corupţie şi spălare de bani, precum şi preşedinta Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare a Uniunii Europene - Republica Moldova.
Cu ocazia vizitei am reuşit să obţinem în exclusivitate un scurt interviu cu deputatul român. Pe lângă o prezentare succintă a activităţii sale în cadrul Parlamentului European în mandatul prezent, aceasta a făcut şi câteva declaraţii interesante legate de alegerile care se apropie.
- Pentru început v-aş ruga să faceţi un sumar al activităţii dumneavoastră în cadrul Parlamentului European pentru ultimii patru ani. Care ar fi aspectele pe care le consideraţi cele mai importante în cadrul activităţii desfăşurate?
- Am fost raportor al Parlamentului European pentru 40 de proiecte de legi şi descărcări de gestiune. Asta înseamnă că am condus modul în care s-au scris aceaste legi de către Parlamentul European şi apoi am negociat cu Consiliul, deci cu statele membre şi cu Comisia variantele finale. Asta, foarte pe scurt. 40 de astfel de proiecte este un număr destul de mare, ca să nu zic foarte mare. De exemplu, am încheiat anul 2012 cu 35 de proiecte şi am fost pe primul loc din cei 754 de europarlamentari din toate statele membre ale Uniunii. În afară de asta, au existat încă 50 de astfel de proiecte de legi, unde am fost raportor al Grupului Popular European. E cea mai importantă activitate pentru că aici este consumul cel mai mare de inteligenţă, muncă, timp şi energie. Trebuie să scrii proiectele de legi, trebuie să le negociezi, trebuie să îţi asiguri o majoritate ca să treacă în comisie şi în plen, deci trebuie să convingi oamenii să voteze cu tine. Apoi sunt amendamente, adică propuneri de modificare la proiectele altora de legi. Aici cred că sunt în acest moment la circa 1.700, dar chiar şi astăzi am mai făcut încă vreo 20, deci o să mai crească numărul spre 2.000 cel puţin. Alte activităţi sunt întrebări scrise adresate Comisiei pe diverse subiecte, dar nu necesită atât de mult timp, e o jumătate de pagină, întrebi ceva şi cu asta gata. Mai sunt şi discursurile în plen. Ceea ce e foarte interesant şi diferit de România este că, în plen, eşti limitat la un număr de minute. De regulă, în 90% din cazuri vorbeşti un minut. Dacă eşti raportor pe acel proiect de directivă vorbeşti un minut şi jumătate sau două. E foarte important că te învaţă să spui cel mai important lucru despre acel proiect de directivă într-un minut, pentru că lumea nu are timp de pierdut să asculte ore în şir. Te şi formează. E cel mai greu să scrii scurt, să vorbeşti puţin şi să spui esenţialul. O deosebire faţă de Parlamentul Naţional este faptul că aici nu există putere şi opoziţie, sunt şapte grupuri politice şi tu îţi faci majoritate discutând cu toată lumea. În acest moment, după ce a intrat şi Croaţia, suntem 28 de state membre şi 766 de europarlamentari, deci avem reguli foarte precise. Termenul la care depui amendamente este unul clar. De exemplu, mâine, la ora 12:00, le adaugi electronic în sistem, dar la 12:01 secunde s-a închis. Nu există excepţii de la aceste reguli sau vizavi de a vorbi un singur minut. Asta ar trebui şi în Parlamentul României, să se limiteze la două minute, la un minut. Să te înveţi să spui esenţialul în acele minute, nu să baţi câmpii şi să te asculte oricât. O altă diferenţă este că aici noi nu avem fiecare maşina noastră, cum au parlamentarii în ţară, e luat după modelul Bundestagului, al Parlamentului German, există un parc de maşini, un garaj. Dacă ai nevoie de maşină te programezi şi te duci în locul în care ai nevoie. Nu te aşteaptă niciodată. Te ia de unde ai nevoie, dar totdeauna unul din capetele drumului e Parlamentul. Deci, nu poţi să îi spui «du-mă de acasă la restaurant sau la un prieten». Te duce numai la Parlament sau de acolo în altă parte. Şi nu ai voie să iei pe nimeni cu tine nici nevastă, nici copii, nici asistent, nici prieteni.
- Aveţi de gând să mai candidaţi pentru un nou mandat de deputat în cadrul Parlamentului European? Dacă da, care ar fi motivele?
- Mie îmi place ce fac aici, am avut multe reuşite. Chiar faptul că am reuşit să negociez şi am adoptat atâtea proiecte de directive sau descărcări de gestiune, să introduc «conflictul de interese», criteriul la descărcarea de gestiune... În 2012 am obţinut şi premiul Parlamentului pe Justiţie, e un singur premiu, o singură persoană. Deci, este în intenţia mea să candidez.
- Care dintre cei doi actuali candidaţi ai PDL pentru alegerile prezidenţiale, Cătălin Predoiu, respectiv, Gheorghe Falcă, s-ar bucura de susţinerea dumneavoastră?
- Acum ar trebui să nu răspund pentru că mai sunt încă alegeri şi nu vreau să fie nimeni influenţat. Sigur că am o preferinţă, dar am să o spun după aceea.
- Consideraţi că dreapta în România are şanse de a se înscrie în alegerile care urmează fără a face o alianţă între toate partidele din acest spectru politic?
- Categoric e nevoie de o alianţă şi toată lumea trebuie să treacă peste orice fel de orgolii. Trebuie făcută această alianţă chiar prin fuziune, în fine, să fie cât mai bine cimentată, cu riscuri de ceartă cât mai mici. Spun asta pentru că vedem de 20 de ani de zile că în alianţe lumea se ceartă. Dar aş mai vrea să spun ceva foarte important aici, dincolo de România, se referă la a menţine democraţia. În acest moment avem un Parlament în care USL are 70%, dacă vor avea şi preşedinţia atunci ne vom duce spre dictatură, aceasta fiind aplicaţia dictaturilor politice care spun «Puterea cere putere». Când ai atât de multă putere vrei şi mai multă, o iei razna, e natura umană. Pentru echilibru în România - echilibru care înseamnă controlul puterilor în stat -, oamenii ar trebui să aleagă pe cineva din partea cealaltă tocmai pentru a păstra acest aspect absolut necesar într-o democraţie. De exemplu, când era Guvernul Boc, vă aduceţi aminte că majoritatea era foarte mică, de asta spun că la 70% pot face orice şi având şi preşedintele nu am niciun dubiu că ne ducem spre dictatură. Şi aşa avem suficiente exemple de acest fel.
