Mergi la conţinutul principal

Memoriile marii maestre a scenei, Maria Filotti, intr-un nou volum

Memoriile marii actrite Maria Filotti se afla cuprinse intr-un nou
volum intitulat "Am ales teatrul". Actuala editie, a treia, iesita recent de sub tipar sub semnatura criticului de teatru Florica Ichim, a fost lansata joi seara la Braila, chiar in teatrul care poarta numele celebrei actrite.
Evenimentul cultural si editorial a atras numerosi iubitori de teatru,
directori ai institutiilor de cultura din oras, profesori, tineri cu
preocupari artistice si teatrale, dar si specialisti in domeniu. Gazda manifestarii a dost directorul Teatrului "Maria Filotti", Veronica Dobrin. Lansarea a fost onorata de prezenta actorului Serban Cantacuzino, nepotul Mariei Filotti. Fata in fata cu publicul brailean au mai fost Veronica Matei, teatrolog si redactor de carte, si Delia Voicu, teatrolog si traducator. Veronica Matei a evocat in alocutiunea sa activitatea si personalitatea Mariei Filotti. "Maria Filotti a fost printre cele mai alese actrite ale noastre. A fost foarte culta, din tot sufletul emana cultura si nu a facut spectacol de dragul de a face. Din roluri mici a facut roluri mari si le-a dat valoare, impresionind cu naturaletea cu care juca pe scena. A fost o promotoare a dramaturgiei romanesti si a facut foarte multe pentru breasla actoriceasca".

"Primele roluri le-am jucat gratie invataturii ei"

Serban Cantacuzino, nepotul actritei Maria Filotti si fiul eminentului om de cultura dr. Ion Filotti Cantacuzino, a vorbit brailenilor despre bunica sa si despre felul cum l-a determinat ea sa-i urmeze drumul. "Era nelipsita din prezenta mea, mergeam impreuna la teatru, stateam deseori in culise si o priveam. Am debutat linga ea, am facut figuratie, si incet, incet, am reusit sa intru in corpul de ansamblu al Teatrului National. Ulterior am facut studiile de teatru si am ajuns actor. Primele roluri le-am jucat gratie invataturii ei, voia cu tot dinadinsul sa fiu un actor credibil. Ea era la fel de buna in drama, comedie, tragegie, musical. Era o actrita cu prestanta, eleganta, o actrita completa", si-a amintit cu nostalgie Serban Cantacuzino.
In scurta sa interventie, teatrologul Delia Voicu a spus ca pentru cinstirea personalitatii marii actrite se urmareste ca Teatrul Mic, sau macar o sala a acestuia, sa-i poarte numele, dat fiind ca acest locas i-a apartinut, la origine, Mariei Filotti.
Nepotul artistei a donat teatrului "Maria Filotti" mai multe fotografii de familie, doua rochii si o diadema care au apartinut bunicii sale.
Noua editie a cartii "Am ales teatrul" aparuta sub egida Fundatiei Culturale "Camil Petrescu", ca supliment al revistei "Teatrul Azi", cuprinde esenta memoriilor actritei Maria Filotti, cu reduceri fata de editiile anterioare, dar insotita de multe ilustratii. Volumul reinvie amintiri de tinerete oglindind atit momente din viata artistei cit si din viata celor care au trait in jurul ei. La aparitia lui au contribuit Ministerului Culturii si Cultelor, prin Administratia Fondului Cultural
National, Teatrul "Maria Filotti" si actorul Serban Cantacuzino.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro