Mergi la conţinutul principal

Megaînşelăciunea «Antic Gallery»

Aflată în atenţia anchetatorilor din Brăila, Tulcea, Buftea şi Bucureşti, megaînşelăciunea "Antic Gallery" a ajuns la final.
Robert Boza, 39 de ani, reprezentantul SC "Antic Gallery" SRL Brăila, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals. Prin aceeaşi sentinţă, Boza este obligat la plata unor sume de până la 444.000 lei către partenerii de afaceri înşelaţi în urmă cu aproape patru ani.
În cazul altor doi inculpaţi trimişi în judecată în dosarul "Antic Gallery", Alexandra Isabela Popescu, 34 ani, şi Ion Lăzărescu, 55 ani, magistraţii Judecătoriei Brăila au dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar penal.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, într-o perioadă de timp relativ scurtă (septembrie - noiembrie 2011), inculpaţii din megadosarul "Antic Gallery" au înşelat în mod premeditat în jur de 25 de societăţi comerciale din toată ţara, prejudiciul total cauzat depăşind 25 de miliarde de lei vechi (la data finalizării cercetărilor).
Iniţiatorul megaescrocheriei, Stelian Robertino Ifrim, de 46 de ani, nu a fost găsit la niciuna dintre adresele cunoscute de poliţişti, astfel că procurorii au dispus disjungerea cercetărilor. Acuzarea a dispus NUP (neînceperea urmăriirii penale) în cazul altor zece persoane suspectate de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Dat fiind faptul că Boza nu are bunuri pe care să poată fi aplicat sechestru asigurător, şansele ca părţile civile (partenerii de afaceri) să-şi recupereze prejudiciul sunt mici.

Ifrim, creierul "afacerii"

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, "creierul" operaţiunii a fost Ifrim Stelian Robertino, "pe numele căruia au fost întocmite mai multe dosare penale pentru înşelăciune (...), acesta punând la cale o modalitate de fraudare a partenerilor comerciali cu ajutorul mai multor persoane, unele dintre ele (Boza Robert, Lăzărescu Ion) fiind foşti angajaţi ai SC «Mondinstal» SRL Brăila, societate care, anterior intrării în faliment, a fost condusă de Ifrim Stelian".
Pentru a-şi pune planul în aplicare, Ifrim a luat legătura cu Robert Boza, domiciliat în oraşul Bârlad, şi i-a propus să preia o societate cu imagine bună şi sigură din punct de vedere financiar, SC "Antic Gallery" SRL Brăila, pentru a putea astfel păcăli viitorii parteneri de afaceri. La jumătatea lunii august 2011, Robert Boza şi Stelian Ifrim, împreună cu Marinel Vizireanu (fostul administrator al societăţii brăilene) s-au prezentat la notar pentru preluarea SC "Antic Gallery" SRL. În septembrie acelaşi an, Boza devenea, astfel, unic administrator al societăţii, stabilindu-şi sediul pe B-dul Dorobanţilor nr. 475.
Potrivit declaraţiilor date pe parcursul urmăririi penale de Boza, Ifrim ar fi fost cel care s-a ocupat de administrarea efectivă a firmei, el urmând doar să emită file cec, în schimbul unui salariu de 2.000 lei/lună). Mai mult, Ifrim l-a sfătuit pe Boza să imite semnătura lui Vizireanu, pentru ca partenerii de afaceri ai SC "Antic Gallery" SRL să nu devină suspicioşi.
Tot Ifrim a instigat-o pe Alexandra Isabela Popescu să participe la escrocherie, aceasta prezentându-se drept "director de imagine, director comercial sau director de marketing". Al patrulea ins cooptat în "afacerea Antic Gallery", Ion Lăzărescu, de profesie şofer, deţinea cheile depozitelor şi făcea recepţia mărfurilor luate pe promisiuni, împreună cu "bossul" Ifrim. Nici inculpaţii şi nici ceilalţi angajaţi (secretară, asistenţi manageri - cinci cu toţii) nu aveau contracte de muncă. Ca să zăpăcească viitoarele victime şi să inducă în eroare anchetatorii, Boza şi Ifrim se prezentau terţelor persoane sub diferite nume fictive: Daniel Drăgan, Vasile Drăgan, Mircea Rădulescu, Marius Cepraga.
În mai puţin de trei luni (septembrie - noiembrie 2011), angajaţii SC "Antic Gallery" SRL au identificat furnizori, au trimis cereri de oferte şi comenzi ferme, au încheiat contracte şi au completat file cec şi bilete la ordin conform facturilor furnizorilor, ca şi cum ar fi fost parteneri de afaceri serioşi, pe care te puteai baza. Marfa achiziţionată, în valoare de miliarde de lei vechi, a fost revândută către alte societăţi comerciale, în folosul exclusiv al inculpaţilor, plata făcându-se în numerar şi nu prin bancă.
În ziua de 18 noiembrie 2011, a fost înregistrat primul incident bancar al SC "Antic Gallery" SRL Brăila, fiind refuzat la plată cec-ul emis în favoarea SC "Balastiera TCS" SRL Prahova. Deşi reprezentanţii societăţii brăilene au fost apelaţi telefonic şi căutaţi la sediul firmei, nu au mai fost de găsit. Şi astăzi firma prahoveană se chinuie să recupereze peste 330.000 lei, paguba pricinuită în urmă cu patru ani.
Ştiind că vor fi siliţi să dea bir cu fugiţii, în ziua de vineri, 18 septembrie 2011, Robert Boza a plătit salariile angajaţilor, iar directorul comercial Alexandra Isabela Popescu a făcut o mică petrecere cu whisky şi prăjituri, angajaţii reproşându-i că se comportă "ca şi cum nu s-ar mai vedea".
Plângerile penale împotriva reprezentanţilor SC "Antic Gallery" SRL Brăila au început să curgă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila începând cu 29 noiembrie 2011. Până pe 2 februarie 2012, nu mai puţin de 24 de societăţi comerciale s-au plâns că au fost înşelate. Procurorii care s-au ocupat de caz precizează: "La instigarea şi sub îndrumarea lui Ifrim Stelian Robertino, inculpaţii Robert Boza şi Alexandra Isabela Popescu, în complicitate cu Ion Lăzărescu, au acţionat cu intenţia de a escroca societăţile comerciale de la care au fost achiziţionate mărfuri pentru SC «Antic Gallery» SRL (...) activitatea infracţională fiind gândită în aşa fel încât, la momentul scadenţei primului instrument de plată, societatea să fie deja închisă, să nu mai funcţioneze, iar reprezentanţii ei să nu mai poată fi contactaţi".
Pe parcursul anchetei penale "Antic Gallery" SRL Brăila figura cu 62 de incidente de plată (38 cu cec-uri şi 24 cu bilete la ordin). Cu toate acestea, Ifrim, Boza, Lăzărescu şi Popescu nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor. Ei nu figurează nicăieri că ar deţine în proprietate bunuri imobile sau mobile, astfel că procurorii nu au putut aplica sechestru asigurător pentru recuperarea uriaşului prejudiciu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro