Mergi la conţinutul principal

Mașini ridicate cu forța de pe domeniul public

* măsura a fost luată în cazul unor autoturisme considerate abandonate, ai căror proprietari nu s-au conformat somațiilor de a elibera spațiul ocupat abuziv * unul dintre proprietari a fost amendat cu 500 lei, pentru că a lipit pe parbriz un mesaj ofensator la adresa polițiștilor locali

 

 

 

 Poliția Locală a dispus ridicarea de pe domeniul public a patru autoturisme ai căror proprietari nu s-au conformat somațiilorde a elibera singuri spațiile ocupate abuziv. Operațiunea a fost derulată vineri, 9 aprilie, cu sprijinul ”Braicar” SA, care a pus la dispoziție un utilaj special, precum și spațiul necesar depozitării autovehiculelor intrate in custodia autorităților locale. Unul dintre proprietari a fost amendat cu 500 de lei, deorece a postat pe parbrizul mașinii un anunț considerat ofensator de către polițiștii locali, care erau anunțați că autoturismul face obiectul unui litigiu, fiind un proces pe rol, așa că nu ar trebui să se mai ”învârtă ca proștii” pe lângă el.

”În 4 cazuri, acolo unde proprietarii nu s-au conformat somațiilor, autovehiculele au fost ridicate de pe domeniul public de către SC Braicar SA Brăila și transportate la Depoul din cartierul Radu Negru al societății, urmând ca zilele următoare să mai fie ridicate 2 autoturisme, aflate în aceeași situație. Facem precizarea că unul dintre proprietarii ale căror autovehicule au fost ridicate în cursul zilei de astăzi a fost sancționat și cu suma de 500 lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru afișare, pe parbrizul autoturismului, de înscrisuri cu expresii jignitoare, provocând indignarea cetățenilor”, a precizat Poliția Locală, prin intermediul unui comunicat de presă.

Am mai fost informați că, de la începutul anului 2021 și până în prezent, polițiștii locali din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice al Poliției Locale Brăila au identificat 66 de autoturisme fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului Brăila. În urma demersurilor polițiștilor locali, cei mai mulți proprietari s-au conformat somațiilor și și-au ridicat autoturismele de pe domeniul public, eliberând trotuarele, parcările sau chiar părțile carosabile pe care le ocupau abuziv.

 În acest moment, după ridicarea celor patru autoturisme, alte  21 se află în termenul de 10 zile conf. Art. 2 din Legea 421/2002 pentru eliberarea terenurilor ce aparțin domeniului public sau privat al municipiului Brăila.

          

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro