Mergi la conţinutul principal

Liderul gruparii "Catali" a fost pus in libertate

Tribunalul Braila a dispus ieri punerea in libertate pe cautiune a patru din inculpatii in voluminosul dosar al atacului din ziua de 4 octombrie 2006, petrecut la blocul din Mogador, unde locuieste familia fratilor Costica si Ghita Buricea.
Incepind de ieri, Radu Bogateanu, 35 de ani, zis "Romica", liderul gruparii "Catali", impreuna cu Eugen Grozea, 31 de ani, Gigel Beschea, 26 de ani si Cristian Iulian Doda, de 18 ani, sint liberi, gratie deciziei Tribunalului Braila. Desi liberi, cei patru sint obligati, printre altele - in baza art. 160 Cod Procedura Penala - "sa nu paraseasca municipiul Braila; sa se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cite ori sint chemati; sa nu-si schimbe locuinta fara incuviintarea Tribunalului; sa nu detina, sa nu poarte si sa nu foloseasca nicio categorie de arme; sa nu se apropie de partile vatamate (cei din gruparea fratilor Buricea - n. r.), de membrii familiilor acestora, de cei cu care au comis faptele si nici de martori si sa nu intre in locuintele partilor vatamate". In caz contrar, instanta va dispune arestarea din nou a inculpatilor. Decizia de ieri a Tribunalului Braila a fost comunicata atit Parchetului, cit si Politiei, Jandarmeriei, Politiei Comunitare, Serviciului Pasapoarte si Politiei de Frontiera Braila.

"Lasarea in libertate a inculpatilor prezinta pericol pentru ordinea publica"

Pe 16 noiembrie 2006, Cristian Doda, unul din inculpatii in dosarul atacului din 4 octombrie, a solicitat instantei liberarea provizorie pe cautiune, cererea lui fiind admisa pe data de 20 noiembrie, de catre Judecatoria Braila. Inculpatul a platit cautiunea stabilita, respectiv 3.000 de lei noi. In termen legal, Parchetul a declarat recurs impotriva incheierii de sedinta a Judecatoriei, pe motiv ca "solutia pronuntata este nelegala". Potrivit procurorilor anchetatori, "instanta a pronuntat incheierea de admitere a cererii fara o minima cercetare judecatoreasca, singurul act depus la dosar fiind recipisa de plata a cautiunii". Totodata, acuzarea precizeaza ca la dosarul de urmarire penala exista date privind "actiuni de intimidare a persoanelor care au suferit vatamari ca urmare a activitatii infractionale desfasurate de catre inculpati, printre care si Cristian Doda". "Avind in vedere numarul mare de participanti la conflictul din 4 octombrie 2006, amploarea scandalului, precum si faptul ca urmarile au fost nu numai de natura patrimoniala, prin distrugere de bunuri, dar si persoanala, prin vatamarea integritatii corporale a mai multor persoane asupra carora se exercita presiuni in vedera neexercitarii drepturilor lor legale, faptele retinute in sarcina inculpatilor pot fi caracterizate ca find extrem de grave, iar lasarea lor in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica", concluzioneaza reprezentantii Parchetului in "Motivele de recurs" inaintate instantei superioare.

Parchetul si Politia si-au exprimat dezamagirea in legatura cu eliberarea membrilor gruparii "Catali"

Ieri, Tribunalul Braila - Sectia Penala a judecat recursul Parchetului impotriva punerii in libertate pe cautiune a lui Doda, dar si recursurile declarate de alti trei inculpati, Radu Bogateanu, Gigel Beschea si Eugen Grozea, care solicitau, de asemenea, liberarea provizorie pe cautiune. In toate cele patru dosare, reprezentantii acuzarii au pierdut confruntarea, iar inculpatii au fost eliberati din arest, contra unei cautiuni. La aflarea vestii, conducerea Parchetului si-a exprimat dezamagirea, fara a comenta in vreun fel decizia instantei. "Impartasesc punctul de vedere al colegilor mei care au participat la judecarea cererilor de liberare pe cautiune, in sensul ca am actionat intocmai cu atributiile pe care ni le ofera legea. In aceasta cauza, politistii si procurorii au intimpinat piedici de tot felul, fiind vorba, totusi, de o munca titanica", ne-a declarat prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, magistratul Fanel Mihalcea.
Contactata de reporterii nostrii, conducerea IPJ Braila si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu eliberarea celor patru inculpati. "Nu comentez actul de justitie, dar sint profund mihnit de decizia luata, iar comunitatea trebuie sa stie faptul ca atit Politia cit si Parchetul si-au facut treaba. Ma astept sa izbucneasca violentele stradale. Ne-am pregatit pentru asta si incepind din aceasta seara (n.r. - ieri seara) vom fi mai mult decit prezenti in zonele fierbinti", ne-a precizat comisar Catalin Chivu, inspector sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.

Argumentele apararii

Pe de alta parte, reamintim ca, la judecarea propunerii de prelungirea arestarii preventive, avocatii inculpatilor si-au prezentat contraargumentele.
Avocatul lui Gigel Beschea a precizat ca nu mai stau in picioare
temeiurile in baza carora cei sapte au fost arestati initial, invocind
precedentul creat in cazul eliberarilor anterioare, atunci cind Tribunalul Braila a apreciat ca marturiile martorilor nu reflecta realitatea. Avocatul lui Cristian Iulian Doda a adus in discutie faptul ca in apararea inculpatului au fost audiati martori care au aratat de cine era insotit in seara atacului si ca a fost vazut pe raza localitatilor Chiscani si Cazasu. De asemenea, avocatul lui Eugen Grozea a considerat ca propunerea de prelungire a mandatului este nula ca nemotivata si ca declaratiile martorilor sint
contradictorii. Unul dintre ei l-a vazut pe inculpat in seara atacului
aruncind cu pietre, altul ca avea in mina o lopata, al treilea ca avea
o sabie si al patrulea ca avea pietre si rangi. Mai mult, avocatul
a precizat ca inculpatul este vecin si chiar prieten cu familia
Buricea si ca nu se poate spune ca ar avea vreun resentiment
impotriva acestei grupari. Totodata, aparatorul lui Grozea considera ca in cauza nu se face o ancheta obiectiva, aducind in discutie si cele 6 autodenunturi pe care nici Politia si nici Parchetul nu le-au luat in considerare.

"Romica" a stat doar 22 de zile in arest

Radu Bogateanu a fost eliberat cu doar citeva zile inainte ca mandatul de arestare emis pe numele sau sa expire. El a fost incarcerat pe data de 1 noiembrie, desi mandatul sau de arestare data din 9 octombrie si trebuia sa stea dupa gratii 30 de zile. Dupa ce a fost cautat tot week-end-ul dupa atac, "Romica" a fost arestat in lipsa, fiind acuzat de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava a ordinii si linistii publice. Conform mandatului, inculpatul a fugit in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala. In aceeasi zi, din ordinul Inspectoratului General al Politiei Romane, Bogateanu a fost dat si in urmarire generala. El a fost prins pe 1 noiembrie, la Constanta si adus in doar citeva ore la Braila, pentru audieri. Bogateanu a incercat pina acum sa scape de arest invocind un proces verbal de contraventie incheiat de un politist in Rm Vilcea. Ulterior, s-a dovedit ca actul respectiv este un fals si ca politistul care-ar fi dat amenda nu exista. Din acest motiv Parchetul a deschis un nou dosar penal. Cu exceptia lui Gigel Beschea, care a fost arestat la trei zile de la atac, ceilalti doi eliberati in dupa-amiaza zilei de ieri au fost arestati la o zi de la atac. Cu citeva zile inainte de expirarea mandatelor de arestare, Parchetul a solicitat prelungirea acestora, motivind ca cercetarile in cauza nu au fost finalizate, urmind a se efectua mai multe acte de urmarire penala. Dupa audierea tuturor partilor, pe data de 30 octombrie, Judecatoria Braila a admis propunerea acuzarii, prelungind arestarea cu inca 30 de zile. Acuzatii au declarat recurs impotriva prelungirii, insa Tribunalul Braila le-a respins cererile.

In arest au mai ramas doar patru persoane

Din cei 8 arestati in cazul atacului din Radu-Negru, doar 4 mai sint in acest moment in arest. Instantele de judecata au emis, in acest caz, 20 de mandate de arestare. Dintre acestea, unu a fost pe numele liderului gruparii "Catali", iar 14 pe numele celorlalti 7 arestati, carora le-au fost prelungite mandatele initiale. Acestora li se adauga cele 5 mandate anulate in baza proceselor-verbale intocmite de politistul din Ploiesti.
Reamintim ca, in seara zilei de 4 octombrie, in jurul orei 22.00, mai multi indivizi au atacat cu pietre blocul T, de pe strada Sebesului, la parterul caruia locuieste familia fratilor Costica si Ghita Buricea. Ferestrele mai multor apartamente au fost sparte, iar doua masini parcate in fata blocului, apartinind unor prieteni ai fratilor Buricea, au fost distruse.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro