Mergi la conţinutul principal
Tablouri, fotografii şi caricaturi dăruite cu drag de artişti şi elevi talentaţi

Licitaţie pentru Cristi!

• artişti plastici şi elevi talentaţi din Brăila vin în ajutorul lui Cristi şi îşi donează lucrările pentru a putea fi scoase la licitaţie • acestea vor putea fi achiziţionate în cadrul evenimentului “Împreună pentru Cristi”, ce va avea loc pe 15 decembrie, la Maddison Pub • până atunci, persoanele interesate îşi pot exprima dorinţa de a rezerva unul dintre obiectele dăruite de artişti printr-un mail la adresa licitatie@obiectivbr.ro

 

Sărbătorile de iarnă se apropie şi odată cu ele începe şi goana după cadouri. Haine, parfumuri, bijuterii, telefoane sau tablete sunt doar câteva exemple de daruri pe care le cumpărăm pentru cei dragi. Ce-aţi spune dacă anul acesta ieşiţi puţin din “tipar” şi le oferiţi membrilor familiei sau apropiaţilor un cadou special şi, în acelaşi timp, ajutaţi un copil aflat în nevoie. Copilul este Cristian Filip, iar cadourile speciale constau în lucrări de artă dăruite cu multă dragoste de artişti plastici şi elevi talentaţi. Acestea vor fi scoase la licitaţie, iar banii adunaţi din vânzarea lor vor fi redirecţionaţi pentru Cristi. Astfel, veţi putea face cadou un tablou cu un superb peisaj de flori sau unul care ilustrează o pisicuţă (ideal pentru camera copilului), un album de caricaturi care va stârni hohote de râs sau o fotografie cu o imagine emblematică din Brăila.

Toate acestea vor putea fi achiziţionate în cadrul acţiunii “Licitaţie pentru Cristi” care se va desfăşura pe 15 decembrie, acţiunea fiind cuprinsă în programul spectacolului caritabil “Împreună pentru Cristi” din Maddison Pub. Aşa cum se obişnuieşte la astfel de evenimente, fiecare obiect va avea un preţ de pornire stabilit.

Astfel, vor fi scoase la licitaţie următoarele lucrări:

1. Tablou “Roses”, autor Narcisa Stejeran, preţ de pornire 450 lei; ««« LICITEAZA ACUM

2. Tablou “Flori”, autor Ana Maria Dobre, preţ de pornire 200 lei; ««« LICITEAZA ACUM

3. Tablou “Aripi de lumină”, autor Marilena Ioanid, preţ de pornire 350 lei; ««« LICITEAZA ACUM

4. “Cub”, autor Paula Neagu, preţ de pornire 50 lei; ««« LICITEAZA ACUM

5. Album caricaturi “Negru pe alb” cu autograf, autor Costel Pătrăşcan, preţ de pornire 50 lei; ««« LICITEAZA ACUM

6. Tablou “Pisica veselă”, autor Emilia Ioana Tandică Trică, clasa a X-a, “Perpessicius”, preţ de pornire 200 lei; ««« LICITEAZA ACUM

7. Tablou “Pisicile aristocrate”, autor Emilia Ioana Tandică Trică, preţ de pornire 200 lei; ««« LICITEAZA ACUM

8. Tablou “Peisaj de iarnă”, autor Emilia Ioana Tandică Trică, preţ de pornire 200 lei; ««« LICITEAZA ACUM

9. Tablou “Motănel”, autor Emilia Ioana Tandică Trică, preţ de pornire 200 lei; ««« LICITEAZA ACUM

10. Caricatură, autor Costel Păstrăşcan, preţ de pornire 150 lei; ««« LICITEAZA ACUM

11. Tablou “Personaj”, autor Ovidiu Dascălu, preţ de pornire 400 lei; ««« LICITEAZA ACUM

12. Tablou “Vis de iarnă”, autor Andreea Gabriela Tudor, elevă clasa a XI-a, Liceul de Arte, preţ de pornire 150 lei; ««« LICITEAZA ACUM

13. Fotografie “Amintiri”, autor Florentin Coman, preţ de pornire 50 lei; ««« LICITEAZA ACUM

14. Fotografie “Fata pădure”, autor Florentin Coman, preţ de pornire 50 lei; ««« LICITEAZA ACUM

15. Fotografie “Palatul Agriculturii”, autor Florentin Coman, preţ de pornire 50 lei; ««« LICITEAZA ACUM

16. Fotografie “Simbolul Brăilei”, autor Lucian Crestez, preţ de pornire 100 lei; ««« LICITEAZA ACUM

17. Fotografie “Libertate”, Lucian Crestez, preţ de pornire 100 lei; ««« LICITEAZA ACUM

18. Fotografie “Colţ de Brăila”, Lucian Crestez, preţ de pornire 100 lei. ««« LICITEAZA ACUM

 

Imagini cu lucrările care vor fi scoase la licitaţie pot fi vizualizate pe Facebook, pe pagina evenimentului special creat “Licitaţie pentru Cristi”.

Precizăm că licitaţia este cu pre-rezervare, adică persoanele interesate îşi pot rezerva lucrarea favorită printr-un e-mail la adresa: licitatie@obiectivbr.ro, în care să specificaţi numele dumneavoastră şi lucrarea dorită. Participarea la licitaţie se face pe baza invitaţiei la evenimentul caritabil “Împreună pentru Cristi!”, din 15 decembrie. Invitaţiile ce se pot ridica de la sediul cotidianului “Obiectiv”, după ce aţi făcut pre-rezervare.

#hailalicitatie #impreunapentrucristi

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro