Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Liberalii vor să schimbe faţa centrului istoric al Brăilei

Planuri serioase pentru refacerea centrului istoric al Brăilei şi transformarea străzii Mihai Eminescu într-o zonă atractivă din punct de vedere turistic, fără locuinţe, şi axată pe activităţi culturale şi cafenele. Asta spun liberalii brăileni că urmăresc în noul mandat. Cel puţin aşa a afirmat viceprimarul Alexandru Dănăilă, cu precizarea că deja a înaintat câteva demersuri în acest sens şi că va încerca prinderea proiectului în bugetul municipalităţii pe 2016, care va fi supus aprobării în prima şedinţă ordinară a CLM din acest an, respectiv cea de vineri, 29 ianuarie. "Dorim să revigorăm centrul istoric al oraşului, pentru că discutăm despre zona turistică, despre istoria Brăilei. Neglijăm de fiecare dată centrul istoric, un loc în care turiştii, atunci când vin în Brăila, ar trebui să meargă, să aibă ce vedea. Să avem o zonă cu multe construcţii, care ne-au rămas de sute de ani, amenajate la un standard care să poată permite desfăşurarea de activităţi comerciale. Noi am început deja anul trecut inventarierea tuturor construcţiilor existente pe Strada Mihai Eminescu, vom continua cu Piaţa Traian. Au fost identificate un număr de 58 de imobile, dintre care 14 sunt cu destinaţie exclusivă pentru locuit. Iar astăzi, imobilele nerevendicate pe care le deţine Primăria şi le administrează prin serviciul de specialitate sunt în total 50, în care locuiesc 200 de persoane. Pot să vă spun că eu şi voluntarii care au participat la acest proiect am stat de vorbă cu toţi oamenii din zonă. Ca să putem dezvolta comerţul, să putem da o nouă destinaţie spaţiilor pe care le are Primăria, să le putem amenaja, trebuie în primul rând să găsim soluţii pentru oamenii care locuiesc în zona respectivă. Unul dintre proiectele noastre va fi acela de a reabilita centrul istoric şi de a putea conferi aerul boem pe care această zonă îl are", a declarat Dănăilă.

Liberalii vor locuinţe sociale noi pentru chiriaşii din centru

Viceprimarul PNL a mai punctat că se va încerca reabilitarea centrului istoric prin accesarea de fonduri europene, însă dacă acest lucru nu este posibil, este ferm convins că proiectul va putea fi pus în aplicare cu bani de la bugetul local. "Va fi un plus de valoare incredibil pentru oraşul nostru. Există Legea 153/2011, care ne permite să întocmim un regulament local de finanţare a unor astfel de activităţi. Dacă zona este declarată de interes local - ceea ce se va întâmpla probabil într-o şedinţă de CLM şi noi avem banii prinşi în buget, pentru că se va vota la finele lunii ianuarie şi asta este una dintre propunerile noastre -, vom putea să construim nişte locuinţe sociale noi, la standarde actuale, în care să mutăm toţi chiriaşii din zona centrului istoric, să degrevăm, practic, de locuinţe o zonă ce ar trebui rezervată pentru anumite activităţi culturale: expoziţii, concerte, dezbateri, cafenele, spaţii de alimentaţie publică", a afirmat Dănăilă. Acesta a mai completat că după mutarea chiriaşilor din imobilele deţinute de Primărie în centrul vechi, se va începe reabilitarea faţadelor clădirilor. În acest sens, spune liberalul, vor exista negocieri şi cu ceilalţi proprietari de clădiri pentru eventuale cofinanţări. "Dacă proprietarii bunurilor respective sunt persoane fizice şi nu au venituri, Primăria se va putea implica şi pe cheltuiala proprie să facă reabilitarea în zona respectivă, exact cum scrie în lege. Dacă sunt persoane juridice sau persoane fizice care înregistrează venituri, va exista o cotă de cofinanţare atât din partea Primăriei, cât şi din partea persoanelor respective. Astfel încât imobilele de acolo să capete o formă unitară, aşa cum arătau atunci când au fost ele construite şi proiectate. Avem planşele vechi, din anii în care ele au fost realizate, pentru că în anii 1980 a mai fost o astfel de inventariere făcută, deci avem toate documentele şi ne vom pregăti să ducem tot centrul istoric la nivelul pe care toată lumea îl aşteaptă", a completat sursa citată. Dănăilă a apreciat că locatarii ar putea fi mutaţi din centrul vechi într-un an de zile, iar întreg proiectul privind reabilitarea clădirilor să fie dus la capăt până la încheierea viitorului mandat. De asemenea, viceprimarul a precizat că în cadrul bugetului pe anul 2016 PNL Brăila a făcut o propunere spre a aloca un milion de lei pentru construirea locuinţelor sociale pe un teren al municipalităţii.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii