Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Liberalii se reunesc astazi dupa-amiaza in BPC pentru a stabili echipa pentru negocieri

Liberalii se vor reuni, marti, la ora 15.00, in primul Birou Politic Central de dupa alegeri, pentru a discuta despre initierea negocierilor pentru formarea majoritatii parlamentare si a noului guvern, urmind a se stabili echipa care va purta negocieri cu partidele, dar si despre rezultate.
Potrivit coordonatorului politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, BPC al liberalilor a fost convocat la ora 15.00.
La rindul sau, vicepresedintele Ludovic Orban a afirmat ca liderii PNL vor decide in acest BPC componenta delegatiei liberale care va purta, in numele PNL, negocierile cu potentialii aliati in vederea formarii noului guvern.
Coordonatorul campaniei electorale a PNL a declarat ca liberalii nu vor avea nici o sedinta duminica seara, ci vor sarbatorii rezultatele provizorii, anuntind ca de Ziua Nationala PNL nu face nimic politic, raminind ca liderii sa se intruneasca in BPc marti dimineata.
"In seara asta ne bucuram pe cuvintul meu, iar miine e Ziua nationala si nu facem, chiar nimic politic. Ne odihnim. Eu am venit sa ciocnim un pahar de sampanie, dar vad ca nu am cu cine!", a sustinut Olteanu, in replica la intrebarile jurnalistilor.
La rindul sau, liderul PSD Mircea Geoana a declarat, duminica, dupa anuntarea rezultatelor exit-poll-urilor, ca social-democratii trebuie sa conduca noul Guvern si ca nu mai exista nici o scuza pentru a ignora dorinta de schimbare si mesajul romanilor ca trebuie schimbata din temelii tara, cu o guvernare PSD.
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, duminica seara, ca dupa Ziua Nationala va fi timp pentru negocieri cu partidele pentru formarea guvernului si ca, dupa ce se va anunta rezultatul oficial al alegerilor, liderii PDL vor discuta si cu Traian Basescu.
"Dupa Ziua Nationala a Romaniei probabil vom vorbi cu presedintele Traian Basescu, dupa ce se va anunta rezultatul oficial al alegerilor", a spus Emil Boc. El a aratat ca PDL nu a desemnat deocamdata vreo echipa de negociere.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii