Burg turistic si universitar situat in sudul Germaniei, pe malul lacului Bodensee (chiar la granita cu Elvetia), Konstanz are doar 80.000 de locuitori. Un nou Turn Babel, orasul te socheaza prin melanjul national si rasial: peste tot vezi turisti si studenti veniti din toate colturile lumii.
Una dintre cele mai mari comunitati din Konstanz este cea a romanilor (cam 1500 de suflete, dupa unii). Fiind atit de multi, cineva s-a gindit ca trebuie si ei pastoriti intru Slava Lui Dumnezeu. Asa ca s-a incropit o parohie. Fara lacas de cult, ca nu-s bani: a fost inchiriata o sala in spitalul orasenesc. O camera micuta, rotunda, cu peretii de sticla. Pentru asigurarea unei minime intimitati a fost asezat in interior, in fata geamurilor, un zid de piatra, care-ti da impresia imersiunii intr-o pestera sinistra. Sala e aranjata conform exigentelor minime ale destinatiei sale: o masa pe post de altar iar in partea opusa trei rinduri lungi de scaune pentru credinciosi, dupa modelul catolic. Inca de la prima privire ramii de-a dreptul prostit: nici o icoana, doar o statuie reprezentind pe Fecioara Maria cu pruncul, cu siguranta imprumutata si ea de la fratii nostri intru crestinism. in dreapta altarului, triste buchete de flori din plastic. Imediat cum intri, in stinga, masa cu luminari: 50 de centi bucata, mult mai scump decit in Romania. Preotul tinar, abia iesit de pe bancile facultatii, iti dadea impresia unui student care si-a gasit, spre fericirea lui, un al doilea JOB.
Liturghia a fost mult scurtata, pentru ca in Occident oamenii nu au timp de pierdut. Cit despre predica, aici kitsch-ul a atins limitele absurdului, dar si ale bunului simt: in Occident fiind, parintele a vorbit despre relatia invers proportionala intre bunastarea economica si intensitatea credintei! Retorica proasta, argumentele fumate, neputinta de a ajunge la inima bietei oi pierdute in capitalismul salbatic demonstrau nu doar lipsa de experienta, ci si de interes a tinarului popa. La sfirsitul slujbei, am avut neplacuta surpriza de a constata pastrarea jenantului obicei romanesc, trecerea tavitei printre putinii credinciosi, pentru a cotiza fiecare dupa cum il lasa inima si buzunarul. Un burtos a aruncat nepasator 20 de franci elvetieni, o cucoana de virsta a treia a dat 5 euro, iar un student, punind o moneda de un euro, nu stia ce ar trebui sa simta. Rusine, ca a cotizat atit de putin? Sau ciuda, ca a renuntat la cele doua sute de grame de brinza pentru ziua aceea?
Una dintre cele mai mari comunitati din Konstanz este cea a romanilor (cam 1500 de suflete, dupa unii). Fiind atit de multi, cineva s-a gindit ca trebuie si ei pastoriti intru Slava Lui Dumnezeu. Asa ca s-a incropit o parohie. Fara lacas de cult, ca nu-s bani: a fost inchiriata o sala in spitalul orasenesc. O camera micuta, rotunda, cu peretii de sticla. Pentru asigurarea unei minime intimitati a fost asezat in interior, in fata geamurilor, un zid de piatra, care-ti da impresia imersiunii intr-o pestera sinistra. Sala e aranjata conform exigentelor minime ale destinatiei sale: o masa pe post de altar iar in partea opusa trei rinduri lungi de scaune pentru credinciosi, dupa modelul catolic. Inca de la prima privire ramii de-a dreptul prostit: nici o icoana, doar o statuie reprezentind pe Fecioara Maria cu pruncul, cu siguranta imprumutata si ea de la fratii nostri intru crestinism. in dreapta altarului, triste buchete de flori din plastic. Imediat cum intri, in stinga, masa cu luminari: 50 de centi bucata, mult mai scump decit in Romania. Preotul tinar, abia iesit de pe bancile facultatii, iti dadea impresia unui student care si-a gasit, spre fericirea lui, un al doilea JOB.
Liturghia a fost mult scurtata, pentru ca in Occident oamenii nu au timp de pierdut. Cit despre predica, aici kitsch-ul a atins limitele absurdului, dar si ale bunului simt: in Occident fiind, parintele a vorbit despre relatia invers proportionala intre bunastarea economica si intensitatea credintei! Retorica proasta, argumentele fumate, neputinta de a ajunge la inima bietei oi pierdute in capitalismul salbatic demonstrau nu doar lipsa de experienta, ci si de interes a tinarului popa. La sfirsitul slujbei, am avut neplacuta surpriza de a constata pastrarea jenantului obicei romanesc, trecerea tavitei printre putinii credinciosi, pentru a cotiza fiecare dupa cum il lasa inima si buzunarul. Un burtos a aruncat nepasator 20 de franci elvetieni, o cucoana de virsta a treia a dat 5 euro, iar un student, punind o moneda de un euro, nu stia ce ar trebui sa simta. Rusine, ca a cotizat atit de putin? Sau ciuda, ca a renuntat la cele doua sute de grame de brinza pentru ziua aceea?
