Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Katyn-ul românesc: 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

* astăzi, la Mănăstirea Putna, se va oficia un parastas în momoria celor peste 3.000 de bărbați, femei și copii uciși de soldații sovietici pe când încercau să treacă granița în România 

 

Se împlinesc 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă (Bucovina de Nord), unde au fost uciși circa 3.000 de bărbați, femei și copii care voiau să treacă în România, după ce Nordul Bucovinei fusese răpit de URSS, în urma Pactului Ribbentrop - Molotov. Comemorarea are loc joi, 1 aprilie 2021, la Portalul Memorial Golgota Neamului - "Fântâna Albă", de la Mănăstirea Putna (ora 16.00), când se va oficia un parastas pentru românii căzuți în urmă cu 80 de ani, de către PS Episcop Vicar Damaschin Dorneanul. Urmează un cuvânt al PS Părinte Damaschin, mai multe alocuțiuni susținute de profesori universitari și recitaluri ale ansamblurilor românești din Cernăuți și Suceava. Comemorarea se va încheia cu un cuvânt al Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna. La ora 18.00, se vor aprinde lumânări și se vor trage clopotele în toate mănăstirile și bisericile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru pomenirea morților de la Fântâna Albă și din celelalte zone ale României, în urma ocupației sovietice.

 

80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

Masacrul de la Fântâna Albă, numit și "Katyn-ul românesc" (după locul unde au fost asasinați circa 20.000 de ofițeri polonezi de către poliția secretă sovietică), a avut loc la 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord, unde între 2.000 și 4.000 de români au fost uciși de către trupele sovietice pe când încercau să treacă granița din URSS în România. Deși, potrivit unor date formulate de regimul sovietic, nu ar fi fost omorâți mai mult de 48 de civili, martorii au povestit despre un număr de victime mult mai mare, supraviețuitorii fiind torturați, executați sau îngropați de vii în gropi comune. Alți supraviețuitori au fost torturați și uciși de către NKVD, poliția secretă sovietică.

În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația română a fost evacuată, Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare a evenimentelor, cu membri de ambele părți ale noii granițe. Mulți au încercat să se reunească cu familiile, trecând granița. În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră peste 7.000 de refugiați în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autoritățile sovietice au întărit patrularea granițelor și au făcut liste cu familiile care aveau rude în România, declarându-le "trădători de țară" și deportându-le la muncă forțată. Au început să fie considerate trădătoare chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenția să fugă în România.

Potrivit documentelor de arhivă, la 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din Suceveni au încercat să treacă granița, noaptea, la Fântâna Albă. Surprinși de patrule, a avut loc o confruntare în care trei români au fost uciși și doi răniți și capturați de sovietici. Restul grupului (inclusiv cinci răniți) a reușit să ajungă la Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea și deportarea tuturor rudelor celor 105 în Siberia.

A urmat o altă încercare de fugă în România a peste 100 de persoane din Mahala, Ostrița, Horecea și alte câteva sate, aceștia având mai mult noroc și reușind să treacă în România. În noaptea de 6 februarie 1941, un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriței, Buna, Șerăuți, Horecea-Urbană, Ceahor, Molodia și Ostrița a încercat să treacă în România. Românii au fost surprinși și atacați cu rafale de mitralieră din mai multe direcții. Au fost uciși inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica și N. Isac. 57 de oameni au reușit să treacă în România, 44 au fost arestați și acuzați că ar fi fost membri ai unei organizații contrarevoluționare (12 dintre ei au fost condamnați la moarte, iar restul la câte 10 ani de muncă forțată). Toate rudele fugarilor au fost arestate și deportate în Siberia.

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941 un mare grup de români din satele de pe valea Siretului (Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb, icoane, prapuri și cruci din cetină, a format o coloană pașnică de peste 3.000 de suflete și s-a îndreptat spre granița sovieto-română. În poiana Varnița, la 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească, iar după ce aceștia au ignorat somația, au tras în plin în ei cu mitralierele, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu săbiile.

Martorii spun că, după masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați laolaltă (unii fiind încă în viață) bătrâni, femei și copii sugari. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până ce toți și-au dat duhul. Câțiva supraviețuitori au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și, probabil, nu se va mai afla niciodată. Estimări ale martorilor locali dau un număr între 200 și peste 2.000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite și ucise apoi cu lovituri de sabie și hârleț sau îngropate de vii. O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puținii martori oculari care au supraviețuit, Gheorghe Mihailiuc (1925 - 2005), profesor de liceu, scriitor și poet), în cartea "Dincolo de cuvintele rostite", publicată în anul 2004, la Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă, pe 1 aprilie 1941, ca pe un "masacru", un "genocid" și un "măcel".

După masacru au fost declanșate represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din case și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, populația românească a Regiunii Cernăuți a scăzut cu 75.000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ Sovietic (1959). Aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.

Subiectul masacrului a fost considerat tabu până în anii '90, fiind interzisă de autoritățile sovietice și ulterior, de cele ucrainene orice referire la el. Din anul 2000, însă, autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor. 

În anul 2011, Camera Deputaților a României a adoptat propunerea legislativă prin care data de 1 aprilie se instituie drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, Nordul Bucovinei și întreaga Basarabie (Legea 68/2011). Puțini români, însă, o cinstesc așa cum se cuvine.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii